Fanii Exatlon sunt în delir! Doi ‘Faimoși’ au anunțat acum că se iubesc. Cum au dat vestea FOTO
Doi „Faimoși” de la Exatlon România au anunțat că trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Cel mai nou cuplu a dat vestea care i-a bucurat imens pe fani, într-un mod cu totul inedit. Până în prezent, când și-au făcut curaj să recunoască totul, și-au ținut relația departe de ochii curioșilor.
Fanii Exatlon sunt în delir! Doi ‘Faimoși’ au anunțat acum că se iubesc
Concurenții ce au făcut parte din echipa „Faimoșilor” din show-ul Exatlon, de pe Kanal D, au primit numeroase reacții din partea fanilor. Odată ce s-a aflat că aceștia trăiesc o poveste de iubire în toată regula, au existat și primele declarații oficiale. Ambii au recunoscut că se iubesc foarte mult, dar și că au reșit să învingă decepțiile suferite în trecut pe plan amoros.
Mai exact, Mădălina Vlad, fostă Predoi, și Ciprian Mariș au anunțat că formează un cuplu, în mod oficial, într-o emisiune TV. Ambii au participat la Exatlon Cup, în 2019, iar tânăra este o fostă campioană la bob. Aceasta a trecut și printr-un divorț, iar cu prilejul celei mai noi apariții televizate a vorbit și despre despărțirea de fostul soț.
„Eu și fostul meu soț am fost iubiți parcă dintotdeauna, eram prieteni de mici, am crescut și am decis să ne căsătorim. Din păcate, iubirea nu a ținut până la adânci bătrâneți, s-a pierdut pe parcurs. Nu am o explicație clară, ce știu însă concret este că, atunci când m-am întors din Dominicană, am decis să mă duc în fața unui notar și să pun capăt mariajului. Este adevărat, decizia era luată de ceva timp în interiorul meu și am zis să acționez. Am împărțit un cățel și două pisici”, a povestit Mădălina Vlad, potrivit wowbiz.ro.
Cum au dat vestea „Faimoșii” Exatlon
Mădălina Vlad și Ciprian Mariș sunt împreună de câteva luni și lucrurile par să meargă bine între ei. În plus, nimeni nu se aștepta ca tânăra să treacă atât de curând printr-un divorț, însă a reușit să își găsească liniștea în brațele noului partener. La începtut, relația lor a fost ținută secretă și aceștia se vedeau pe ascuns.
„Noi ne cunoșteam de multă vreme, am dat și BAC-ul împreună cu olimpicii la Râmnicu Vâlcea acum 10 ani, dar nu ne-am întâlnit atunci. Interesant este însă că eram în același loc, în același moment. Ne știam din vedere, de la Exatlon, dar nu am interacționat până la gala de MMA din 16 decembrie (…) Le-am luat un interviu pentru un vlog și acolo s-a întâmplat ceva, a fost chimie pur și simplu. Eu credeam că e doar un luptător și că abia scot două vorbe de la el, dar a fost o surpriză mare să văd ce om interesant am descoperit. De la acel interviu a pornit totul, ne-am văzut după gala de MMA și de acolo a început magia.
Am ales să țin în secret relația pentru că divorțul meu a fost recent și am vrut să protejez totul. Sunt foarte bine acum, nu mă așteptăm să mă îndrăgostesc sau să am o relație atât de repede, însă e ceva ce nu pot explică în prea multe cuvinte. Mă bucur că trăiesc o poveste frumoasă și că a apărut Ciprian în viața mea acum.”, a mai împărtășit Mădălina Vlad, fosta concurentă Exatlon Cup.