Nici spitalele din București nu au scăpat de facturile uriașe la gaze, iar acum a venit rândul Institutului ”Marius Nasta” să se aleagă cu o sumă uriașă de plată pentru gazele consumate în luna ianuarie. În plus, consumul a fost mai mic decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, mai ales că luna ianuarie nu a fost una cu temperaturi extreme.
Această factură, venită pe luna ianuarie, este în valoare de 500.000 de lei, fiind dublă față de cea primită de spital în luna decembrie. Se pare că factura uriașă la gaze urmează să fie plătită de Casa de Sănătate București.
Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta este format din 10 secții. Lucrările au început în anul 1902 și s-au terminat în 1906 când a luat naștere Spitalul Filaret din Dealul Filaretului (actuala Şoseaua Viilor nr. 90), spital cu 80 de paturi pentru bolnavii cu TBC deschise sau înaintate şi 20 paturi de sanatoriu pentru bolnavii cu forme nedeschise sau incipiente pavilioane II şi III din Institut).
Beatrice Mahler a spus că noul contract cu furnizorul de electricitate aproape că dubla preţul facturii.
„Lucrurile nu stau bine în sistemul de sănătate sau aşa cum le văd eu de la «Marius Nasta». Preţurile au crescut şi mai mult dacă vorbim de utilităţi şi spitalele trebuie să le plătească. Nu au venit facturi pe noile tarife, a venit un nou contract de la furnizorul de electricitate care aproape că ne-a dublat preţul. Nu prea avem încotro, trebuie să acceptăm deocamdată pentru că este cel mai mic tarif pe care l-am văzut pe piaţă. (…) De două săptămâni a venit o adresă către Marius Nasta în care eram invitaţi să luăm act de faptul că preţul se duce aproape la dublu la Marius Nasta la energia electrică. (…)
Noi plătim facturile la două luni. O să vă anunţ care este preţul facturii în momentul în care vine cu noul tarif. Acum a venit cu vechiul tarif”, a precizat managerul Institutului „Marius Nasta”.
Atunci când a fost întrebată dacă are resurse pentru a susţine noile scumpiri, Beatrice Mahler a spus că se aşteaptă să intre în incapacitate de plată în următoarele două luni la Marius Nasta deoarece preţurile sunt în creştere.
Și Teatrul Național din București, care ține de Primăria Generală a Capitalei, a reclamat facturi uriașe la gaze.
Furnizorul a emis o nouă factură pentru luna decembrie 2021, despre care conducerea instituției spune că este lipsită de sens. Motivul pentru care reclamă erorile ar fi consumul, care a crescut cu doar 9% față de aceeași perioadă a anului 2020.
Cu alte cuvinte, Teatrul Național din București va trebui să-i plătescă furnizorului de gaze suma de 996.212 lei, însemnând o creștere de cel puțin 7,5 ori mai mult decât plăteau pentru aceeași perioadă în 2020.
Însă TNB nu este la prima situație de genul, mai ales că în noiembrie 2021 a mai avut o factură extrem de mare. Atunci conducerea instituției trebuia să achite o factură de 516.000 de lei, pentru un consum calculat de 760MWh. Dacă e să facem o comparație, în aceeași lună, însă în 2020, TNB a plătit în jur de 70.000 de lei, pentru același consum.