Un mort și mai mulți răniți, după o explozie la o fabrică de armament din Băbeni, Vâlcea

Explozie la o fabrică de armament din Băbeni

O explozie puternică s-a produs, joi, la fabrica de armament din Băbeni, județul Vâlcea. Potrivit primelor informații, o persoană a murit în urma deflagrației și maimulte au fost rănite.

Este vorba despre un proiectil care a explodat la Uzina Mecanică Băbeni. Explozia, care a fost urmată de un incendiu, a fost anunțată prin apel la numărul de urgență 112.

La fața locului au fost mobilizate echipaje de intervenție SMURD și din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea.

Un tânăr a murit în urma exploziei

Salvatorii sosiți la locul exploziei au încercat să resusciteze victima, un tânăr de 22 de ani, dar din păcate nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Mama lui, care lucra și ea în cadrul uzinei, a suferit un atac de panică .

Potrivit informațiilor de pe site-ul unității, Uzina Mecanică Băbeni a fost înființată în anul 1981 ca o societate făcând parte din  Sistemul Național de Apărare având doua capacități de fabricație:

  • Capacitate militară de încărcare produse de artilerie și delaborare muniție;
  • Capacitate de execuție ambalaje de lemn pentru industria militară, fiind concepută ca cea mai mare în domeniu;

Principalii beneficiari ai produselor Uzinei Mecanice Băbeni sunt Ministerul Apărării Naționale din România, iar pe plan extern parteneri din Europa și Asia.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI