Imagini cu deflagrația au apărut pe rețelele de socializare. Pagubele provocate au fost semnificative. Incidentul a avut loc cu câteva zile înainte de verdictul unui tribunal ONU.
Capitala libaneză, Beirut a fost zguduită de două explozii puternice. Pe mai multe rețele de socializare au apărut imagini cu deflagrația. Nu este cunoscută cauza, dar incidentul s-a petrecut cu câteva zile înainte de verdictul unui tribunal ONU în cazul uciderii fostului premier Rafik Hariri, în 2005.
În urma exploziei, aproximativ 10 persoane și-au pierdut viața și numeroase persoane au fost rănite, însă nu a fost încă anunțat un bilanț de către autorități. Presa arabă vorbește despre două explozii.
Ministerul libanez al sănătății vorbește de un număr foarte mare de răniți. În imaginile cu urmările deflagrației se văd clădirile cu geamuri sparte și mașini grav avariate de suflul exploziei.
În apropiere de locuința fostului premier, Saad Hariri a avut loc una dintre explozii, potrivit Al Arabiya. Acesta a demisionat anul trecut, în urma unor proteste masive împotriva sa.
BBC notează că explozia a avut loc cu puțin timp înaintea verdictului în procesul privind asasinarea fostului premier Rafik Hariri, tatăl lui Saad. În anul 2005, acesta a fost ucis printr-un atac cu bombă. Responsabili au fost patru membri ai grupării Hezbollah, care neagă implicarea.
Mai multe cartiere au fost zguduite de explozia care a avut loc în portul din Beirut. Geamurile mai multor clădiri au fost sparte. Potrivit Daily Star din Liban, explozia a fost provocată de mai multe artificii, nefiind vorba de un atac.