Leul românesc s-a apreciat, în ciuda episodului recent de demitere a Guvernului Orban, odată cu trecerea moțiunii de cenzură. Criza guvernamentală a lăsat o amprentă neașteptată și asupra monezii naționale. Fenomenul a fost explicat de curând de către guvernatorul Mugur Isărescu.
În cel mai nou curs valutar publicat de Banca Națională a României, pentru vineri, pe 7 februarie 2020, mulți au avut o surpriză să constate aprecierea leului. Moneda a fost atinsă de criza politică din ultimele zile, declanșată cu moțiunea de cenzură inițiată de PSD în colaborare cu UDMR. Ludovic Orban a fost înlăturat de la cârma Guvernului, dar mai apoi reinstaurat de către președintele Klaus Iohannis. Anunțul oficial în acest sens a fost făcut public de către șeful statului, în seara de joi.
Moneda națională a fost influențată în ultimele zile de criza din scena politică românească. Mugur Isărescu a explicat acest fenomen, în cadrul unei conferințe de presă, pe care a susținut-o în această vineri. Guvernatorul Băncii Naționale a României a fost întrebat despre modul în care a evoluat cursul valutar. Mai exact, curiozitățile adresate au fost strâns legate de evoluția pentru cursul de schimb leu-euro, din perioada apropiată. Despre toate acestea, oficialul a oferit o explicație cât se poate de neașteptată, pe alocuri uluitoare.
„Cred că în primul rând trebuie înţeles că piaţa valutară are mulţi determinanţi şi faptul că ne-am obişnuit ca un eveniment politic sau altul să aibă impact imediat asupra pieţei valutare nu este o percepţie eronată, pentru că evenimentele politice categoric că influenţează piaţa, dar evenimentele politice nu sunt singurele.
În ultimele zile, din datele noastre, sunt unele informaţii pe care le obţinem şi noi cu o anumită greutate, a acţionat în principal faptul că pe piaţa monetară aşa cum se întâmplă de obicei între 25 ale lunii precedente – 5-10 luna curentă apare o relativă lipsă de lichiditate pentru că firmele, populaţia, toate îşi plătesc impozitele la stat, dările la stat şi atunci în contul Ministerului de Finanţe de la Banca Naţională a României apare un surplus. E ca şi cum ar steriliza banca naţională banii respectivi. Ei ies din circulaţie. Am mai dat explicaţia asta, acum simplific. Şi când pe o asemenea situaţie apare un vânzător mai important şi asta pot să vă garantez că de data asta nu am fost noi, Banca Naţională, a fost un client.
Pot să bănuiesc, dar ce spun în continuare este pură speculaţie, că s-o fi gândit şi el «pică Guvernul, se depreciază cursul, hai să vând acum o sumă mai mare ca să câştig», oricine vrea să câştige mai mult, dar nu s-a întâmplat. A vândut mai mult şi s-a apreciat cursul”, a susținut Mugur Isărescu, potrivit celor de la Digi24.