01 mart. 2021 | 18:54

Exemplu de creativitate în Pandemie. Puffy, un proiect de succes pentru copii

Știri generale
Exemplu de creativitate în Pandemie. Puffy, un proiect de succes pentru copii
Puffy - Magda Băcescu și creativitatea în pandemie

În Pandemie a trebuit să ne reorganizăm. Elevii au fost nevoiți să se adapteze la mediul nou creat. Toți au intrat în sistemul de predare online, iar asta s-a dovedit a fi dificil. În București, la nivel de sectoare există Cluburi ale Copiilor, unde se desfășoară diferite activități. Printre acestea și orele de teatru. La Clubul Copiilor Sector 1, profesorul metodist de Arta Actorului este Magda Băcescu,  cu 17 ani de experiență în domeniu și alți 27 pe scene din țară și în afara ei, predă teatru elevilor mici și celor mari din sistemul preuniversitar. Aici a demarat un proiect interesant, denumit ”Poveștile lui Puffy”.

Magda Băcescu și creativitatea în pandemie

Încă de la debutul Pandemiei era clar că și orele de teatru de la Cluburi și Palate aveau să se țină, ca restul, în online. Dar cei care știu, și sunt de specialitate, sunt conștienți că acest lucru a fost foarte dificil, dar nu imposibil.

Astfel că, Magda Băcescu, actriță și profesor metodist de Arta Actorului la Clubul Copiilor Sector 1 București, a decis să schimbe puțin lucrurile la cursurile sale. Bazându-se pe experiența sa și pe tehnicile teatrale, sau jocuri teatrale, a demarat un proiect inedit, unic în România.

Cu ajutorul spațiului virtual, a început să facă exerciții de dicție, oratorie și multă comunicare cu copii Așa, ușor, ușor, au ajuns la scrierea creativă. Prin această metodă Magda Băcescu i-a provocat pe cursanții săi să creeze povești inedite cu pilde.

Cu poveștile care au avut ca bază de plecare jocuri teatrale, povestea și învățătura, a reușit să demareze proiectul ”Poveștile lui Puffy”, despre care profesorul Magda Băcescu declară:

”Totul a pornit dintr-o joacă, de la ideea de a stimula creativitatea copiilor și tinerilor prin scriere creativă dar și de a avea o atitudine pozitivă față de lectură. Proiectul se adresează copiilor și tinerilor din învățământul preuniversitar, cu vârste cuprinse între 6-19 ani.”, povestește Magda Băcescu.

Dintr-o joacă a ajuns un proiect viral

Deși nu o să vă vină să credeți tot acest proiect, și ce a urmat după, a început dintr-o joacă. Totul a plecat de la joaca cu cuvintele, în timpul orelor de curs, online, susținute cu cei mici, și cu cei mai mari de-o potrivă. Proiectul inițial, ”Poveștile lui Puffy” a devenit cunoscut pe Youtube, având deja un sezon de 25 de episoade.

Toate episoadele sunt de fapt poveștile create de elevi. Toate aceste creații sunt povestite de un personaj, pe cât de neobișnuit, pe atât de inedit. Ca totul să aibă un contur bine stabilit trebuia inventat un povestitor, și pentru că majoritatea creatorilor poveștilor erau copii, Magda Băcescu s-a gândit să creeze un personaj îndrăgit de aceștia.

”Încă de acum câțiva ani, la petrecerile pe care le organizam la final de an, am observat un anume lucru. Mai ales la fetițe. Noi la club, cu ajutorul părinților, achiziționam pentru cei mici și ce mari, cadouri. Fie de Paște, fie de Crăciun, nu exista sărbătoare fără cadouri.

Într-un an am găsit niște păpușele unicorn, foarte drăguțe. Când a venit momentul să le împărțim, ziceai că cine știe ce lucru deosebit era. Cele mici, în special, mai aveau puțin și se băteau pe ele. Plecând de la acest eveniment, asta mi-a venit în cap atunci când ne-am gândit, eu și soțul meu, să creeăm acest personaj, Puffy. Ea este o fetiță, de șapte ani, și ceea ce o face specială, este că Puffy e un unicorn simpatic, alb cu roz foarte iubit de copii”, mai povestește Magda Băcescu.

Puffy, de pe Youtube la radio și-n revistă

De la proiectul video ”Poveștile lui Puffy”, devenit imediat viral pe Youtube, a venit următorul moment. O propunere din partea unui post de radio, de a face o emisiune pentru copii. Astfel a luat naștere ”Puffy și Prietenii”.

Emisiunea este pentru, cu și despre copii, realizată de aceași simpatică Puffy – fetița unicorn, și este difuzată la Radio Vocativ. Postul de radio are o mare vizibilitate, mai ales în diaspora, unde se ascultă în aproape toate țările continetului european, și nu numai.

”Marile schimbări esenţiale se produc pe baza unor viziuni inovatoare. Iar noi chiar suntem inovativi și nu pentru că o spunem noi. Faptele noastre vorbesc singure despre acest lucru. Vorbesc odată prin proiectul ”Poveștile lui Puffy, apoi prin celelalte două proiecte, emisiunea de la Radio Vocativ, și de curând, prin revista pe care am construit-o de la zero, ”Puffy și Prietenii” revistă bianuală.

De altfel ceea ce spun eu este întărit și de publicul cititor, care a crescut de la o zi la alta și care spune că este cea mai complexă și frumoasă revistă pentru copii. Vreau să menționez că ”vinovata” pentru această realizare este prietena noastră comună Claudia Minela directoarea Editurii Minela, care într-o zi mi-a propus să mă ocup de Revista Vocativ Junior.”, a mărturisit inițiatoarea proiectului.

Așadar, iată cum, dintr-o simplă joacă se pot creea lucruri deosebite. Mai ales cu și pentru copii, plecând de la nevoia de adaptabilitate în condițiile de Pandemie, de anul trecut. Proiectul este în plină derulare, fiind promovat și la diferite posturi de televiziune.

Cât despre ștrengărița de 7 ani, Puffy – fetița unicorn, încep să se strângă în jurul ei, din ce în ce mai mulți fani. Le urăm baftă, atât inițiatoarei, Magda Băcescu, cât și simpaticei Puffy în proiectul lor, și la cât mai mulți fani!

Parteneri
Igor Cuciuc, declarații sfâșietoare după ce și-a pierdut fiica:” De ce Doamne…”
Redactia.ro
Cine este soția lui Honorius Prigoană. Ce ocupație avea înainte de a se iubi cu fiul lui Silviu Prigoană
Click.ro
Ce spune Rusia despre atacul Ucrainei cu rachete americane ATACMS
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! Incredibil ce schimb de replici a avut loc între ele! 'Să vă fie rușine!'
Unica.ro
Locul din România lăsat cu blestem. Cine îl vizitează are parte de minuni şi tămăduire
EVZ.ro
De ce nu a avut Natalia Mateuț succes în relațiile de iubire! Prezentatoarea TV își dorește să aibă o familie: ”Puteam să am deja un copil”
Spynews
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de până la 6 ani
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
Se dau bani ÎN PLUS pentru români, de sărbători!
Mediaflux
Silviu Prigoană ar fi avut probleme financiare în ultima perioadă din viața lui! Ar fi cerut împrumut 30.000 euro: ”L-a sunat pe un prieten”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cine a câștigat a treia amuletă din sezonul 14 Chefi la cuțite. Jurații, complici la o cerere în căsătorie
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro