EXCLUSIV Planurile secrete ale Antoniei s-au aflat acum. Ce face în 2021, după ce a devenit o femeie liberă
Antonia a așteptat mai bine de șapte ani pronunțarea divorțului de fostul soț italian, Vincenzo Castellano, acum fiind liberă să-și poată oficializa relația cu solistul Alex Velea, tatăl celor doi băieți ai săi, Dominik și Ackim. Reporterii Playtech.ro au aflat, în exclusivitate, detalii despre petrecerea cu ștaif pe care o Antonia o pregătește în secret.
Ce spunea Antonia: “După ce se va pronunța divorțul, vom face botezul ambilor băieți, precum și nunta”
Artista a devenit, în sfârșit, o femeie liberă în acte, în vara lui 2020, dar se vede nevoită să mai amâne îndeplinirea planurilor făcute de-a lungul relației cu Alex Velea. “După ce se va pronunța divorțul, vom face botezul ambilor băieți, precum și nunta”, ne declara vedeta. Lucru care, iată, s-a întâmplat, într-un final, însă Antonia nu poate programa nici nunta, nici botezul, din cauza pandemiei de coronavirus.
”Antonia și Alex Velea vor face nunta și botezul la pachet, în vara lui 2021”, ne-au spus apropiații lor
“Antonia și Alex își doresc un botez și o nuntă perfectă, mai ales că au așteptat atâta. Ceea ce nu pot face însă, în acest moment, în care sunt interzise orice fel de evenimente cu un număr mare de persoane. Dacă totul va decurge așa cum își doresc, vor organiza nunta și botezul la pachet, în vara lui 2021. Dacă nu, vor mai aștepta. Un an în plus pentru ei nu mai înseamnă nimic, la cât au așteptat divorțul”, ne-a spus un apropiat al cuplului.
Antonia îi duce dorul fetiței din Italia
Chiar dacă fostul soț are custodia exclusivă în ceea ce o privește pe fiica lor, Maya, Antonia a obținut cam tot ce și-a dorit în urma divorțului. Are dreptul să meargă de fiecare dată în vizită, la fiica sa, împreună cu cei doi fii ai săi, dar și cu Alex Velea, actualul partener de viață. De asemenea, fetița va putea veni în România la fiecare eveniment important din viața familiei.
”Deși ar fi avut dreptul, Antonia a ratat să-și petreacă sărbătorile cu Maya, din cauza pandemiei. Artista a obținut dreptul de a-și aduce fiica în România și în urma unei anchete ce a avut loc la noul său domiciliu, aceasta demonstrând că fetița va putea beneficia de cele mai bune condiții și că nimic nu-i va lipsi”, ne-au mai spus apropiații Antoniei, în exclusivitate pentru Playtech.ro.
Maya se înțelege de minune cu frățiorii ei
Fiica Antoniei, care trăiește în Italia, încă de la despărțirea părinților săi, a reușit să-și cunoască ambii frățiori, nu doar prin intermediul Internetului. Artista și-a dus băieții în Italia, acolo unde au petrecut timp cu surioara lor, toți trei înțelegându-se foarte bine.