EXCLUSIV George Burcea scapă de dosar penal. Ce spune Poliția Română după ce l-a prins drogat la volan

de: Andrei Alexandra
23 10. 2020

E o veste mare pentru George Burcea. Se pare că artistul a scăpat de dosar penal, după ce a fost prins drogat la volan. Polițiștii au decis neînceperea urmăririi penale deoarece legea este mai permisivă în privința consumului și este mai strictă în privința deținerii în vederea consumului.

George Burcea scapă de dosar penal

Însă asupra lui George Burcea nu au fost găsite droguri, dar el era deja sub influența lor. Prin urmare, avocatul Florin Ionuț Pascu ne-a declarat în exclusivitate următoarele:

„Dacă pe durata cercetărilor se dovedește că persoana a deținut sau deține droguri pentru consum, atunci se poate antrena răspunderea penală. Însă, dacă rezultă că o persoană doar a consumat, fără a dovedi posesia, atunci nu suntem în ipoteza unei infracțiuni”.

La data de 21 februarie, Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov a anunțat, într-un comunicat de presă, că în jurul orelor 10.00, polițiștii Serviciul Rutier Ilfov au oprit în trafic un bărbat, din Voluntari, care conducea un autoturism pe Bulevardul Eroilor din orașul Voluntari, județul Ilfov. ”Bărbatul a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru consumul de substanțe psihoactive. Persoana în cauză a fost transportată la o unitate spitalicească din București în vederea prelevării de mostre biologice de sânge și urină”, a informat IPJ Ilfov.
Aparent, George Burcea era filat de ceva timp, iar acesta a fost oprit special de Poliție, deși nu era un control de rutină. S-a scris la vremea respectivă că actorul ar consuma substanțe interzise de foarte multă vreme și că ar fi fost în atenția oamenilor legii.

Andreea Bălan ar fi fost cea care i-a informat pe polițiști

Mai târziu, George Burcea avea să dezvăluie că, de fapt, polițiștii ar fi fost informați chiar de Andreea Bălan, cea care i-a fost soție.

„Poliţia Ilfov nu „m-a filat mult timp”… aşa cum au scris „genialele” ziare sau cum IPJ a dat comunicat (cred), ci au fost informaţi de Andreea. Spun asta pentru că eram de față când s-a întâmplat acest lucru. Tot acolo eram când mi s-a cerut politicos să eliberez „platoul de filmare”. Andreea ştia că eu am consumat substanţe. De unde? Şi-a însuşit telefonul meu de multe ori când eram în lumea viselor, apoi a început să întrebe în dreapta şi-n stânga”, a scris George Burcea pe Facebook, lămurind situația.

„Faptul că eu am consumat o substanţă interzisă de lege nu văd de ce ar fi problema întregii ţări… Pe lângă asta, să ştiţi că mi-am luat „problema” cu banii munciţi de mine, nu de mama, Andreea sau din banii voştri. Nu uitaţi că am voie să fac ce vreau cu banii mei, iubiţilor…. Pe lângă acest aspect, în ultimii 5 ani nu ştiu dacă m-am îmbătat de 5 ori şi atunci a fost de ziua mea, din banii mei şi într-un loc sigur, nu în club, pe stradă sau la volan, cum pretind anumite scursuri ale societăţii, scursuri care au consumat şi poluat degeaba zeci de ani. Conform legii eu am greşit şi totodatã mi-am şi asumat acest lucru, iar mai târziu voi plãti. Nu vã faceţi griji, ştia Burcea cã vine şi ziua plății”, a mai scris George în urmă cu ceva timp.