EXCLUSIV Elena Merișoreanu, chemată de urgență la spital de medici! Ce se întâmplă cu soțul ei în aceste momente

EXCLUSIV Elena Merișoreanu, chemată de urgență la spital de medici! Ce se întâmplă cu soțul ei în aceste momente
Elena Merisoreanu si sotul ei

Îndrăgita cântăreață de muzică populară Elena Merișoreanu răsuflă ușurată că, în sfârșit, după două săptămâni de emoții, soțul ei s-a vindecat de Covid-19. Azi-dimineață, artista a venit într-un suflet la spital, pentru a-și externa partenerul de viață: ”Soțul meu se simte bine”, ne-a declarat Elena Merișoreanu, pentru Playtech.ro.

Elena Merișoreanu: ”Nu credeam că mai scapă, având în vedere starea în care era când l-am adus aici. Nu mai putea respira, era foarte rău, ce-i drept”.

În urmă cu două săptămâni, soțul Elenei Merișoreanu, Viorel Croitoru, a fost internat de urgență la Spitalul ”Victor Babeș”. Iar, astăzi, iată că artista și una dintre fiicele ei s-au prezentat la unitatea medicală, pentru a se ocupa de actele de externare, bărbatul revenindu-și spectaculos. Contactată de reporterii Playtech.ro, Elena Merișoreanu ne-a împărtășit emoțiile prin care a trecut, până să îl vadă din nou pe picioare:

“Soțul meu se simte bine, am venit cu fiica mea la spital, ca să îl externăm. Nu credeam că mai scapă, având în vedere starea în care era când l-am adus aici. Nu mai putea respira, era foarte rău, ce-i drept. Noi avem o căsuță în Vâlcea, iar el a fost să curețe pomii, s-a văzut acolo cu mai multe persoane și cred că de acolo a luat virusul, de la un muncitor. El are și diabet și poate s-a agravat și de la asta. Am avut parte de niște doctori deosebiți, care și-au dat toată silința să îl facă bine. Soțul meu le zicea asistentelor ”furnicuțe”. S-au mișcat foarte repede și foarte bine, mi-au pus soțul pe picioare”, ne-a declarat îndrăgita cântăreață de muzică populară.

“El a mers la spital într-o stare foarte foarte avansată!”

Vedeta era foarte speriată, zilele trecute:

“El a mers la spital într-o stare foarte foarte avansată! Că n-a vrut să se ducă la spital. Nu a fost intubat, dar a avut parte de o îngrijire extraordinară. Vorbim la telefon, dar nu ne-am văzut, pentru că nu se poate intra acolo. Doar ce-i trimitem pachete prin domnul de la poartă care îi duce ce îi trimitem noi”, povestea Elena Merișoreanu, pentru Antena 1.

Elena Merișoreanu, implicată într-un scandal de proporții cu Maria Dragomiroiu și cu Saveta Bogdan

Pe lângă problemele avute cu soțul ei, Elena Merișoreanu a avut de tras și cu scandalul mediatic cu două dintre colegele ei de scenă. După ce Maria Dragomiroiu a declarat într-o emisiune tv că Elena Merișoreanu este rea și invidioasă, aceasta din urmă i-a vândut secretele intime:

”Eu nu am luat bărbatul altei femei cu copil acasă, cum a făcut Maria”.

În tot acest circ a intervenit și Saveta Bogdan, care a sărit în apărarea Mariei Dragomiroiu. Elena Merișoreanu nu s-a lăsat intimidată, dimpotrivă, i-a reamintit Savetei Bogdan de scena în care dansa la bară, într-un show de televiziune. Cele trei artiste s-au încăierat după ce Elena Merișoreanu a făcut câteva aluzii nepotrivite pe seama pensiei de 1.200 de lei a Mariei Dragomiroiu:

”Să nu se plângă, are bani și din concerte, soțul ei îi este impresar!”.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI