EXCLUSIV Decizia radicală pe care a luat-o Irina Loghin, după ce a suferit un AVC. Medicul a obligat-o să schimbe tot

de: Andrei Alexandra
18 08. 2020

Irina Loghin a luat o decizie radicală după ce s-a pus pe picioare. Cunoscuta cântăreață de muzică populară și-a schimbat viața după ce a suferit un AVC. La îndemnul medicilor, solista a fost nevoită să renunțe la multe dintre plăcerile mici de zi cu zi.

Irina Loghin, decizie radicală după ce a suferit un AVC

Viața iubitei interprete de muzică populară nu a fost lipsită de momente tensionate, de neajunsuri sau de frică. Odată cu trecerea anilor, aceasta a început să-și facă din ce în ce mai multe griji pentru starea sa de sănătate, mai ales că se mai întâlnise cu semnele unui accident vascular cerebral. Inițial, artista nu a dat din casă, iar familia a ascuns totul pentru a nu-i speria pe fani. Vedeta a mărturisit abia după incident cum a tras o sperietură soră cu moartea. După ce i-a descris simptomele medicului său, specialistul a trimis-o atunci la neurolog.

“Am simțit un disconfort foarte mare, o amețeală puternică și am luat legătura cu medicul de familie. Apoi cu medicul cardiolog care mă tratează de 20 de ani și cu psihiatrul. Mi s-a spus: . Am ajuns la domnul doctor Dan Mitrea, unde am făcut toate investigațiile și am primit un tratament. La o săptămână s-a văzut efectul. Recomandarea e ca fiecare persoană să știe să își facă analizele din șase în șase luni”, a povestit artista, pentru click.ro.

Irina Loghin, dietă aspră după ce a suferit AVC

În ce constă meniul artistei?

La începutul lui 2019, cântăreața a suferit un AVC și a trebuit să-și schimbe complet stilul de viață. Cântăreața a renunțat complet la alergat, lucru care-i devenise obicei de mai bine de 30 de ani (10-12 kilometri/zi). Cu toate că anii și condiția fizică nu o ajutau la exerciții mai complexe, Irina Loghin a reușit ușor, ușor să scape de 8 kilograme, după ce medicul i-a sugerat că ar fi momentul oportun să aibă o mai mare grijă la alimentație.

De asemenea, solista nu mai are voie să consume cafea, nimic pe bază de ciocolată, alcool, carne grasă sau semipreparate. Mesele sale se bazează acum pe alimente foarte simple, slabe și extrem de puțin condimentate precum: pește, pui și legume în stare crudă.