EXCLUSIV Cristina Bălan de la Impact e în pragul disperării! Nu are bani nici pentru copii, este tulburător

Fostă solistă a trupei Impact, dar și câştigătoare a celui de-al cincilea sezon „Vocea României” (de la PRO TV), Cristina Bălan (39 de ani) trăieşte o adevărată dramă. Copiii solistei, gemenii Toma David şi Matei Nikolas ( în vârstă de 7 ani), suferă de o anomalie genetică, sindromul Down. Solista a aflat în cea de-a 24 săptămână de sarcină că unul dintre micuţi ar putea fi bolnav. A fost sfătuită atunci de medici să întrerupă sarcina, dar a refuzat. Cristina şi soţul ei, Gabriel, se descurcă foarte greu din punct de vedere financiar. Ajutorul social, de 800 de lei lunar, este insuficient pentru necesitățile micuților. Cristina, care locuiește în comuna Vidra, lângă București, a ajuns la fundul sacului, din lipsa concertelor, la vreme de pandemie. Cântăreața nu mai are resurse financiare nici pentru ședințele la logoped ale celor doi copii autiști, în condițiile în care consultația de specialitate se ridică la prețul de 200 de lei pe săptămână, pentru fiecare micuț. Mărturisirile artistei, acordate în exclusivitate pentru playtech.ro, sunt emoționante.

”Am trăit într-o semi-izolare de când am născut gemenii cu extracromozom”

Cum v-ați descurcat la vreme de pandemie? Te temi de coronavirus? Ești genul de persoană exagerată cu măsurile de protecție?

Suntem destul de adaptați, de câțiva ani, la condiții mai dificile de viață, așa că pandemia n-a fost decât un exercițiu deja învățat: distanțarea sociala am bifat-o încă de când ne-am confruntat cu o situație specială, am trăit într-o semi-izolare de când am născut gemenii cu extracromozom. Nu ne temem de virus, nu consider că teama este o emoție benefică atunci când există o situație mai grea, dimpotrivă. Nu sunt exagerată deloc cu măsurile de protecție, le aplic cum si cât trebuie. Am fost testată negativ cand am participat la ”Vocea Romaniei”- Reuniunea.

Veți face vaccinul anti-Covid-19?

Nu obișnuiesc să discut alegerile medicale pe care le fac pentru familia mea. Știu ca e un subiect controversat și prefer să-l țin pentru mine.

Te-ai mutat la țară pentru binele copiilor. A fost mai ușor pentru voi, în pandemie?

Consider că beneficiem de o anumită autonomie în mediul în care trăim și de o libertate mai mare decât în mediul urban. Sigur că e mai ușor când ai curte unde să ieși, fără mască, să stai la aer liber sau să faci mișcare, să te plimbi prin grădină. Incomparabil mai bine și mai uman.

Cristina Bălan, despre viaţa în izolare

Cum a fost în izolare? Ce ți-a lipsit cel mai mult?

Cum spuneam, noi eram deja adaptați la izolare, nu am simțit vreo schimbare. Pentru că de când avem gemenii mobilitatea noastră, în sens social, s-a redus foarte mult. Ne-am obișnuit să plecăm de acasă când e strict necesar, așa cum se procedează acum, de ex. Ne-am obișnuit fără ieșiri în oraș, la film (am fost de vreo 3 ori în toți anii de când suntem părinți), la club, la petreceri, concerte (ale altora) etc. Exact ca acum. Se poate și fără distracții, atunci când îți găsești alte modalități de ocupare a timpului liber. Care pentru noi este extrem de limitat oricum.

Dacă nu ai fi făcut muzică, ce ai fi făcut?

Cu siguranță aș fi pictat, aș fi lucrat cu animalele sau cu copiii, aș fi făcut ceva tot în sens creativ, artistic, pentru că așa funcționez eu.

”Muzica nu este doar hobby, așa cum am fost educați de mici. Nu suntem greieri, trântori, care stăm toată ziua și mergem să cântăm și gata!”

Artiștii au cerut ajutor financiar de la stat în lipsa concertelor. Îi susții? Vă e greu cu banii?

Da, susțin artiștii independenți, care și-au pierdut dreptul de a-și practica meseria. Muzica nu este doar hobby, așa cum am fost educați de mici. Nu suntem greieri, trântori, care stăm toată ziua și mergem să cântăm și gata. Pentru a învăța să cânți la un instrument sau vocal, e nevoie de mulți ani de studiu, de pregătire. Drumurile pe care le face un muzician sunt în interes de serviciu, vorbim de mii, zeci de mii de km străbătuți de la o locație la alta. La fel ca oricine care face naveta pentru a munci în altă localitate.

Investițiile în echipamente de serviciu sunt mari și de multe ori, la început de drum, artiștii fac sacrificii mari pentru a strânge banii necesari activității artistice. Cariera unui artist începe, de regulă, cu mulți ani înainte să fie cunoscut de către publicul larg. Aceia sunt anii în care strângem din dinți, cum se spune. Când ajunge la succes, acela e vârful de iceberg, cu toți anii de muncă și cu toate sacrificiile anterioare.

Problema care cauzează reacțiile negative ale publicului este că artistul a fost mereu prezentat din perspectiva frivolă a meseriei: imaginea luxului, a exceselor, a lipsei problemelor, aparenta simplitate a ceea ce face, gloria, dar nu și munca și tot așa. Dacă publicul ar vedea și partea care înseamnă ore, zile, nopți, uneori luni sau ani de efort, poate ar înțelege de ce artiștii trebuie luați în serios și sprijiniți atunci când sunt vremuri ca cea prezentă.

„Să desconsideri artiștii înseamnă să nu asculți muzică”

Să desconsideri artiștii înseamnă să nu asculți muzică, să nu citești, să nu te uiți la filme, să nu mergi la expoziții de pictură sau fotografie, etc. Tot ce am enumerat este artă și artiștii sunt cei care o practică. Muzicieni, actori, regizori, producători, pictori, poeți… dacă nu avem nevoie de ei, de ce le consumăm, avid, munca? Din perspectiva personală, să spun că ne e greu din punct de vedere financiar în această perioadă este o subestimare. Când mai aveam câte un concert, se simțea relaxarea financiară.

De aproape un an, însă, e tot mai dificil să facem față cheltuielilor necesare. Să lucrăm de acasă, având copiii de îngrijit, e o utopie. Să se angajeze unul dintre noi, iar celălalt să stea zi-lumină cu copiii, este alta. Grădinițele închise, alternativa ar fi un centru special, însa nu o putem lua în considerare. Judecați și voi dacă ne este dificil sau nu.

Ești mama a doi micuți speciali. Care a fost cel mai greu moment? Te-ai simțit judecată de cei din jur?

În permanență sunt judecată de cei din jur, e un lucru de care sunt foarte conștientă. Toți judecăm, într-un fel sau altul, e asumat acest fapt. Personal, caut să observ, nu să judec. Și, în aceeași măsură, să nu mă las afectată. Momentele cele mai dificile, ca mamă, sunt cele în care copiii mei suferă în vreun fel sau altul. Dacă sunt bolnavi, dacă se lovesc sau se întristează din vreun motiv.

Am învățat să ecranez energiile negative externe, pentru că nu e deloc benefic să te lași influențat de părerile sau judecățile altora. Nu fac rău nimănui, nu am de ce sa mă privesc prin ochii altora, îmi asum deciziile de viață și am nevoie să am incredere în mine pentru nevoile sufletului.