EXCLUSIV Cine va câștiga Survivor România 2021. Omul care îi cunoaște cel mai bine pe Jador și Culiță Sterp a dat verdictul

de: Alexandru Catalan
02 02. 2021

Culiţă Sterp sau Jador? Jador sau Culiţă Sterp? O competiţie care se anunţă extrem de strânsă în cadrul emisiunii-concurs ”Survivor”, oferită de la începutul lunii ianuarie de către cei de la Kanal D, și care ni-i aduce în prim-plan pe doi dintre reprezentanţii valului tânăr şi la modă al muzicii autohtone.  Culiţă și Jador fac parte din echipa ”Faimoşilor”, în apreciata întrecere televizată, şi au deja zeci de mii de fani. Iată însă ce spune despre prestația lor regizorul muzical Alexandru Ceauşu, cu care cei doi concurenți colaborează.

”Culiţă e genul de om cu un comportament ascultător, care nu comentează prea mult situaţia şi face exact ce i se cere”

“Cei doi nu joacă un rol acolo, în Republica Dominicană. Din câte i-am văzut la lucru, aş spune că amândoi sunt la fel cum se prezintă şi atunci când stau în faţa camerelor de luat vederi!”, şi-a început regizorul seria confesiunilor personale pe tema propusă. Alexandru Ceauşu susţine că cei doi nu l-au surprins până în prezent şi că îi va fi foarte greu să le separe şansele de reuşită:

“Culiţă e genul de om cu un comportament ascultător, care nu comentează prea mult situaţia şi face exact ce i se cere. Ceva de genul < unde îl pui, acolo stă >. Aşa îl percep şi în concurs. Jador, dimpotrivă, vrea să-şi impună punctul de vedere. El e un copil mai mare, căruia trebuie să-i explicit cu argumente puternice de ce trebuie să facă ce tu decizi ce nu trebuie să facă. De abia după ce înţelege şi-ţi dă dreptate în sinea sa, pune şi în practică, altfel nu va face asta în ruptul capului!”, mai spune Ceauşu.

“Jador are o şansă în plus, fiindcă ştie să câştige publicul de partea sa”

Regizorul preferat al artiștilor, Alexandru Ceauşu (38 de ani), cu aproximativ 800 de videoclipuri la activ, are amintiri amuzante cu Jador, de la filmări:

“Ne aflam pe platoul de filmare pentru o piesă. Nu mai ştiu cu ce treabă mă luasem şi, când mă uit la platou, totul era dat peste cap. Jador şi partenerul lui, nu mai ştiu cine, întorseseră cu fundul în sus tot studioul, în joaca lor nebună. M-am enervat şi l-am luat tare pe Jador. < Ce faci stimabile? >, l-am luat eu tare. La care era el senin ca un copil mi-a replicat ceva de genul < Păi, nu arată mai bine aşa? >.  Am strigat la el să redevină serios şi să ne apucăm de lucru, ceea ce s-a şi întâmplat!”.

Ceauşu crede că Jador a punctat deja mai bine la capitolul imagine, dar asta, avertizează el, s-ar putea să nu-i fie suficient ca să câştige marele premiu pus în joc.

“La prima vedere, ai putea spune că Jador are o şansă în plus, fiindcă ştie să câştige publicul de partea sa. Dar, din câte am urmărit, ăsta e genul de concurs de anduranţă, iar asta e un plus pentru Culiţă. Serios, nu ştiu care dintre ei doi va reuşi să dea marea lovitură. Îmi doresc să câştige oricare dintre ei fiindcă sunt genul de artişti aflaţi la început de drum, fără aere de vedete, iar aşa ceva te poate ajuta în carieră”.

Dezamăgit de prestația lui Costi Ioniță: “Să vă spun sincer, eu i-a ţinut pumnii lui Costi Ioniţă. Dar cred că a perceput concursul drept un fel de vacanţă”

Pe de altă parte, nu-l putem suspecta  de subiectivism pe Alexandru Ceauşu, în condiţiile în care marele său favorit a părăsit deja concursul:

“Să vă spun sincer, eu i-a ţinut pumnii lui Costi Ioniţă. Se vede însă treaba că prietenul meu şi-a făcut calculele greşit. Cred că a perceput concursul drept un fel de vacanţă şi acum tare mă tem că va avea de o nouă vacanţă ca să-şi revină din vacanţă!”.

Familia lui Culiță Sterp deţine peste 800 de oi

Ceauşu le ţine însă pumnii strânşi celorlalţi doi rămaşi în concurs, Culiţă şi Jador, pe care speră să-i întâlnească în Republica Dominicană, peste câteva săptămâni, acolo unde are loc şi întrecerea, dar unde va ajunge şi el pentru a filma un nou videoclip internaţional. Culiță are 28 de ani. El a absolvit cursurile liceului “I.C. Brătianu” şi facultatea în Sibiu. Familia lui deţine peste 800 de oi, afacere de care s-a ocupat şi el, dar şi fratele său, Iancu Sterp, concurent în primul sezon de “Survivor România”. Cei doi mai au două surori.

Jador a absolvit în 2017 Facultatea de Relații Internaționale

Remus Ionuț Dumitrache (25 de ani), alias Jador, a devenit celebru la show-ul de la Kanal D, “Puterea Dragostei”. Între timp, și-a făcut un nume în lumea muzicală, ocupând primele locuri în clasamentul de trending al Youtube. Nu a avut o viață ușoară şi provine dintr-o familie modestă din Bacău. În ultimii ani a ajuns să câștige sume fabuloase din cântat și apariții televizate. Cel mai nou hit lansat de Jador împreună cu Lino Golden se numește „Dau modă”. Jador a absolvit, în 2017, Facultatea de Relații Internaționale.