EXCLUSIV Ce se întâmplă după înmormântarea lui Bogdan Stanoevici. Fiul său a luat decizia radicală

de: Alexandrescu Dorina
18 01. 2021

Trupul neînsuflețit al lui Bogdan Stanoevici a fost incinerat, sâmbătă, la Crematoriul Vitan Bârzești. Unicul său fiu, stabilit în Franța, n-a putut ajunge în țară pentru a-și lua ”Adio!” de la părintele său, cu care avea o relație foarte bună, din cauza pandemiei: ”Ar fi trebuit să stea două săptămâni în izolare. Dar băiatul lui Bogdan și-a manifestat dorința de a aduce în Franța urna cu cenușă a tatălui său”, ne-a declarat, în exclusivitate pentru impact.ro, o prietenă de familie.

”Din păcate, băiatul lui Bogdan nu a putut veni în România, pentru a participa la priveghi, dar va aduce urna cu cenușă în Franța”, ne-a spus o prietenă de familie

Actorul Bogdan Stanoevici, care a pierdut lupta cu temutul virus Covid-19, pe 12 ianuarie, cu doar 10 zile înainte să împlinească vârsta de 63 de ani, a fost căsătorit cu o franțuzoaică. După decesul mamei sale, Bogdan a revenit în țară, dar a păstrat o relație strânsă cu fosta parteneră de viață și cu fiul lor, despre care actorul vorbea la superlativ.

”Din păcate, băiatul lui Bogdan nu a putut veni în România, pentru a participa la priveghiul de vinerea trecută, din cauza regulilor la vreme de pandemie, care îi impuneau două săptămâni de carantină. Dar, băiatului lui Bogdan și-a manifestat dorința de a aduce în Franța urna cu cenușa tatălui său”, ne-a declarat o prietenă de familie, în exclusivitate pentru impact.ro.

  • Trupul neînsuflețit al lui Bogdan a fost incinerat sâmbăta trecută, la Crematoriul Vitan Bârzești.

Ce spunea Bogdan despre fiul său: ”Într-un fel, revenirea mea în România are legătură și cu fiul meu. Am zis că, peste ani, mai bine să fie mândru de ceea ce aude și vede că face taică-su în țară lui, decât să mă vadă acolo bine, dar cu sufletul incomplet!”

Bogdan Stanoevici povestea cu nostalgie despre plecarea sa din România, dar și despre revenirea pe plaiurile natale: ”Am plecat din ţară în luna mai a lui 1989. M-am căsătorit cu o franţuzoaică şi am plecat oficial, aşa cum intenţionasem. Am vrut să mă stabilesc în Anglia, am dat de o englezoaică, dar nu a mers.

Apoi am cunoscut-o pe soţia mea, care locuia în Franţa. Nu era dragoste între noi, devenisem doar amici. Ne-am căsătorit, dar între timp am stat împreună şapte ani! Şi după divorţ am păstrat o relaţie frumoasă. Nici măcar plecarea în Franța nu o regret. Mai mult, cum aș putea să o regret, când ea mi l-a adus pe băiețelul meu, Louka?!

Într-un fel, revenirea această în România are legătură și cu el: am zis că, peste ani, mai bine să fie mândru de ceea ce aude și vede că face taică-su în țară lui, decât să mă vadă acolo bine, dar cu sufletul incomplet”, declara Bogdan Stanoevici pentru Formula As. După ce s-a întors în țară, Bogdan Stanoevici și-a continuat cariera artistică, dar a fost și ministru al Românilor de Pretutindeni în guvernul Victor Ponta, manager al Circului Metropolitan, dar și candidat la alegerile prezidențiale din anul 2019.

Actorul i-a lăsat moștenire unicului său fiu tot ce a agonisit

Din declaraţiile de avere, depuse odată cu numirea sa ca manager al Circului de Stat Globus, Bogdan Stanoevici menționa că deţinea pe numele său doar un autoturism Chevrolet, din anul 2001 şi o motocicletă Honda, din anul 2002. În conturile bancare avea 150.000 de lei. Actorul nu a reuşit să îşi achiziţioneze o casă și locuia cu chirie.

”Prietenii îmi spuneau: Măi, Bogdane, tu eşti cel mai fraier dintre miniştri. Tu cum ai intrat, aşa ai ieşit! Eşti la fel! Nu ai nimic, nu ai şi tu acolo un apartament, o casă, un pământ, o bucată de ceva! Ai o maşină şi o motocicletă. Răspunsul meu era: da, dar eu când mă uit pe geam nu o fac să văd dacă intră mascaţii în bloc, eu dorm liniştit”, povestea Stanoevici.

Critica măsurile autorităților și participa la protestele împotriva restricțiilor din pandemie

Bogdan Stanoevici critica măsurile autorităților împotriva pandemiei de coronavirus și nu purta mască. În luna mai a anului trecut, el a participat la un protest împotriva măsurilor sanitare, alături de sute de alte persoane. Într-o conferință de presă, susținută în luna noiembrie, menționa că este sănătos.

„Pentru a evita speculaţiile ulterioare şi atacurile inutile, vă spun eu acum – faptul că nu port mască este în primul rând pentru că sunt sănătos. Şi aici îl citez pe ministrul Sănătăţii, care a spus că masca o poartă oamenii bolnavi, oamenii sănătoşi nu o poartă. Am făcut în fiecare lună câte un test, din motive diferite.

Toate negative. Pe de altă parte, am purtat-o acolo unde eram obligat să o fac, pentru că eu sunt un respectuos al legii şi mi-a ieşit un herpes. Îmi pare foarte rău că vă dau din casă, dar în momentul în care aş pune mască s-ar produce o infecţie şi chiar nu am timp de infecţii în acest moment”, susţinea Bogdan Stanoevici.

Avocata Diana Șoșoacă: ”Bogdan avea afecțiuni de o viață, care nu i-au fost tratate”

Avocata Diana Șoșoacă susține că actorul ar fi fost omorât. Ea a mai declarat că actorul se vindecase de covid și că apoi s-a internat pentru altceva.

”Bogdan Stanoevici nu a murit de Covid-19. Se vindecase la două săptămâni după internare. La 62 de ani arăta ca la 45. M-a rugat să mă lupt până la capăt și să nu mă las. Aviz amatorilor și criminalilor din sistem. Bogdan avea afecțiuni de o viață, care nu i-au fost tratate!”, afirmă Senatorul AUR.