EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu victima celor șapte violatori din Vaslui, după ce au fost eliberați. Unde a ajuns să trăiască
În 2014, o nouă atrocitate îngrozea România. O tânără de 17 ani din Vaslui era violată cu bestialitate de 7 tineri care, în urma unei intense campanii de mediatizare, au fost condamnați la ani grei de închisoare.
Agresorii au amenințat-o pe fată din spatele gratiilor
Din pacate însă, după executarea a mai puțin de jumătate din pedeapsă, toți cei șapte au fost eliberați condiționat. În cei cinci ani de detenție, violatorii au trimis în permanență mesaje de amenințare către fată, dar și către familia ei.
Speriată că ar putea să dea nas în nas cu cei care au traumatizat-o pe viață, Raluca Munteanu a decis să părăsească țara de urgență. Și-a găsit un loc de muncă în Spania și a plecat alături de iubitul ei.
„Acum are 24 de ani și este o femeie în toată regula. A fost obligată să se maturizeze prematur. Are propria familie, însă ororile trecului nu îi dau pace. Nu concepe ca la un moment dat să dea ochii cu călăii săi, așa că a plecat unde a văzut cu ochii. Familia a rămas în sat”, ne-au declarat surse apropiate familiei Munteanu.
Stropită cu țuică și abuzată timp de opt ore
În luna noiembrie a anului 2014, pe când se întorcea de la şcoală, Raluca s-a urcat într-un autoturism în care se aflau doi tineri pe care îi cunoştea şi care s-au oferit s-o conducă până la poartă. Aceştia însă au dus-o pe un câmp unde au violat-o într-un mod barbar. Nu le-a fost suficient însă şi au mai chemat încă cinci amici, care, la rândul lor, au abuzat-o. Mai mult, au stropit-o cu ţuică şi au continuat să o violeze timp de opt ore, după care, într-un final, au dus-o acasă.
La scurt timp după cele întâmplate, Raluca Munteanu şi-a anunţat părinţii, iar aceştia au depus o plângere la Poliţie. Luni întregi, tânăra a avut nevoie de ajutorul unui psiholog, care să o ajute să treacă peste trauma suferită. În cele din urmă, tânăra s-a reîntors la școală, însă nu a reușit să ia examenul de bacalaureat și a renunțat la școală.