EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu solistul-pompier de la Românii au talent, Dan Manciulea, în pandemie

Povestea teribilă a solistului-pompier de la ”Românii au talent”, care și-a riscat viața în sute de incendii: ”Pompier rămâi până intri în pământ. Uneori, salvatorii te scot din brațele morții, alteori moartea e mai rapidă”

Solistul Dan Manciulea a făcut furori, anul trecut, la concursul ”Românii au talent” (PRO TV), cu piesa-pamflet ”Țara hârtiilor”, pe care a interpretat-o cu patos. Nu mulți știu, dar interpretul de muzică folk a fost și va rămâne unul dintre cei curajoși pompieri ai României: ”Pompierii sunt și ei doar niște oameni. Uneori, salvatorii te scot din brațele morții, alteori moartea e atât de rapidă încât ei nu mai pot face nimic”, ne-a spus artistul, într-un interviu plin de sinceritate, pentru playtech.ro. La 52 de ani, Dan a fost pensionat, dar recunoaște că duce teribil dorul adrenalinei: ”Pompier rămâi până intri în pământ!”, a mai adăugat celebrul Dan Manciulea, care deplânge decesul foștilor camarazi, în devastatorul incendiu de la Mihăilești, din 2004.

”Sora mea m-a încurajat să cânt și ajunsesem să mă știe cartierul. Oamenii îmi dădeau fructe, în schimbul unui cântecel cântat pe banca din fața blocului”

Ați îndrăgit muzica încă din anii de școală, însă celebritatea v-a adus-o participarea de anul trecut la concursul ”Românii au talent!” (PRO TV), cu piesa-pamflet ”Țara hârtiilor”…

Am 52 de ani. De la frații mei, Mircea și Zenuța, m-am „contaminat” cu Deep Purple, Led Zeppelin, Pink Floyd, Queen, Phoenix sau Sfinx. Sora mea m-a încurajat să cânt și ajunsesem să mă știe cartierul. Oamenii îmi dădeau fructe în schimbul unui cântecel cântat pe banca din fața blocului. Orele de muzică erau o binecuvântare pentru mine, iar inteligența muzicală cred că mi s-a trezit atunci când, în clasele primare, doamna profesoară Mircescu Ștefania ne-a învățat să cântăm pe voci. Îmi plăceau terța și cvinta și mă descurcam nativ la ele.

M-am tot rugat de părinți să îmi ia o chitară…Când am ajuns la liceu, tata, ardelean din Alba, mi-a zis să mă descurc. Am luat toate sticlele adunate în timp (vreo 350-400) din garajul motocicletei tatei, le-am spălat în cadă și le-am vândut. Am făcut bănuți, vreo 375 de lei și mi-am luat o chitară. Era din placaj, dar pentru mine era cea mai bună.

”Pompier rămâi până când intri în pământ. De când m-am pensionat, îmi lipsesc oameni, îmi lipsesc intervențiile, îmi lipsește provocarea viscerală de a fi pompier”

Recent, v-ați pensionat… Ați fost, între 1999 și 2008, comandantul Detaşamentului de Pompieri din Râmnicu -Sărat și între 2009 și 2016 – Prim adjunctul inspectorului șef al ISU Buzău. Spuneați:”pompierii sunt dependenţi de adrenalină şi lipsa ei îi stresează şi îi face ciudaţi pentru cei din jur. Numai soţiile, copiii şi prietenii noştri ştiu mai bine”. Vă lipsesc deja, colegii? Cum supliniți această lipsă de acțiune?

Pompier rămâi până când intri în pământ. Da. Îmi lipsesc oameni, îmi lipsesc intervențiile, îmi lipsește provocarea viscerală de a fi pompier, complexitatea muncii și a situațiilor, provocarea cooperării cu cine vrei și cine nu vrei, dar și cea a inteligenței, provocarea imposibilităților transformate în posibilități… Chiar și uzura fizică și mentală îmi lipsesc. Oamenii buni și săritori, care sunt pompierii, dar și acei pompieri care te scot din sărite, de-ți vine să îi iei la bătaie (că sunt și din ăștia! Nu mulți, da’ destui)…

”Singurul incendiu care nu mi-a dat pace în somn a fost cel în care s-a produs explozia de la Mihăilești, în 24 mai 2004. Am pierdut atunci prieteni, colegi și băieți pe care îi cunoșteam îndeaproape”

Ați avut cazuri de incendii care nu v-au dat pace nici în somn? Ați plâns că nu ați putut salva pe cineva?

Singurul incendiu care nu mi-a dat pace în somn a fost cel în care s-a produs explozia de la Mihăilești, în 24 mai 2004. Am pierdut atunci prieteni, colegi și băieți pe care îi cunoșteam îndeaproape, iar dumneavoastră – colegi de breaslă. Împreună cu civilii decedați au fost 18 la număr. Deși nu am fost expus fiindcă, din întâmplare, mă aflam în concediu, m-a frământat mult timp acel dezastru și m-a durut lipsa camarazilor, pe care îi cunoșteam și cu care eram foarte apropiat.

Alți camarazi ai mei au fost mult mai afectați, fiind în poziții și în circumstanțe mult mai în priză directă cu evenimentul. A fost foarte greu… Numai cei care au pierdut pe cei dragi știu cât de greu a fost. În același an, pe 15 august, am avut bucuria să îndeplinim o misiune grea, eu împreună cu subofițeri și militari în termen de la Detașamentul Râmnicu Sărat, în sprijinul colegilor din județul Vrancea – stingerea a 5 vagoane de benzină, dintr-o garnitură deraiată în gara Gugești. Dintre ele, două au explodat, dar am scăpat teferi, reușind să stingem împreună uriașul incendiu.

Un an mai târziu, pe 5 octombrie 2005, o cisternă de 30 de tone cu benzină a luat foc și apoi a explodat în prezența noastră, după ce evacuaserăm zona, pe șoseaua E 85. Am fost acolo cu Detașamentul pe care îl comandam și, împreună cu colegii de la Detașamentul Buzău, am lichidat incendiul fără ca nicio zgârietură să afecteze pe cineva. Probabil că ne-au păzit din ceruri eroii noștri de la Mihăilești.

Peripeții pe teren: ”Când eram proaspăt locotenent și credeam că sunt Superman, camarazii m-au ajutat să ies dintr-un acoperiș plin de fum”.

Ați suferit, de-a lungul carierei de pompier, arsuri sau intoxicații cu fum? Ați rămas cu probleme de sănătate? Ați fost vreodată la un pas de moarte?

Arsuri nu am avut. Protecția este prima noastră lecție. Dar intoxicații cu fum… a fost una, când eram proaspăt locotenent și credeam că sunt Superman. Camarazii m-au ajutat să ies dintr-un acoperiș plin de fum. M-am întins pe acoperiș câteva minute și mi-am revenit. Am ocazia să îi mulțumesc soldatului Marton, un zdrahon ungur, și colegilor lui, care m-a scos dintr-o mișcare din acoperiș. Marton avea 21 de ani, iar eu 27. Sper să fie bine, oriunde s-ar afla. După asta… vreo 3 explozii de cisterne cu benzină, GPL sau butelii casnice (vreo 800). Afecțiuni… să zicem – niște tensiune arterială.

”Pompierii sunt și ei doar niște oameni. Uneori, salavatorii te scot din brațele morții, alteori moartea e atât de rapidă încât ei nu mai pot face nimic”

Ați menționat, cândva: ”Pompierul rămâne un erou temerar, dar un drăcuşor îţi şopteşte că meritai şi tu o medalie, o distincţie, un soclu, un ceva acolo”. Cum v-au mulțumit însă cei pe care i-ați salvat?

Recompensa unei vieți salvate nu se poate compara cu nicio răsplată materială. Astfel, pompierii operativi sunt oameni altruiști și plini de compasiune. Dar, țineți minte! Sunt și ei doar niște oameni. Uneori, salavatorii te scot din brațele morții, alteori moartea e atât de rapidă încât ei nu mai pot face nimic. Da, au nevoie de recompense! Sufletești, materiale, pentru că ei nu prea au timp să se gândească la ei înșiși. Nu sunt de acord cu cei care spun: domne, și-au ales meseria, să îndure și să nu se mai plângă, să nu mai ceară nimic! Ei nu cer nimic.

Ei nu se plâng. Sunt militari și servesc oamenii. Vremurile cinice pe care le trăim au adus oamenii în stare să nu mai fie recunoscători. Ei știu că plătesc taxe și impozite și trebuie să fie serviți. Hmmm. Aș vrea să poată vedea lumea prin ochii unui pompier operativ. Însă această lipsă de empatie ne face să suferim. Speranțele pompierilor se limitează la a-și duce misiunea la bun sfârșit în siguranță. Și pentru aceasta este nevoie de multă muncă, disciplină și foarte multă știință.

”Am lansat piesa ”Gripa din China”, se va găsi pe următorul meu album, „AM ÎNFRÂNT”, care va apărea anul acesta”

A fost un an greu, vine altul și mai greu. Când credeți că vom reveni la viața de dinainte, cu spectacole? Mereu ați trăit cu securea deasupra capului, și la incendii, dar și acum când temutul virus ne dă târcoale. Ați compus o piesă despre acest virus? Merită o melodie-pamflet sau nu-l bagați în seamă, ca să nu-i atrageți atenția?

Nu știu, viitorul. Presupuneri… E plină media și mințile noastre de variante! Speranțe? Da! Sper și doresc tuturor să fie sănătoși și să prindem cât mai curând vremurile bune din nou. Sper și îmi doresc să nu mai moară oameni, să nu mai sufere. Sper să aflăm cât mai curând cum e cu bleanda asta de virus (așa ziceau bunica și mama despre ceva care te necăjește și îți face rău). Drept pentru care am compus un cântec care se numește chiar ”Gripa din China” și se va găsi pe următorul meu album – „AM ÎNFRÂNT”, care va apărea anul acesta.

”Vă îndemn să veniți la folk, să vă adăpați din cântul dulce și să visați, să sperați, să fiți buni! Așa, răul va pleca dintre noi!”

Cum e lumea folk-ului? Sunt soliștii mai uniți față de cei din alte genuri muzicale? Ce este, de fapt, folk-ul, în viziunea unui solist cu suflet de pompier?

Sunt privilegiat. M-am născut în Râmnicu Sărat – orașul în care s-a născut Pavel Zăgănescu și unde a copilărit Valeriu Sterian. O fi întâmplare, o fi destin? Cine știe? Lumea folk-ului este în schimbare și mă bucură acest lucru. Oamenii folk-ului sunt ca ceilalți oameni, numai că ei vorbesc în versuri și în muzici delicate. Au și ei simpatii, antipatii, prietenii, iubiri, speranțe, deziluzii, dar sunt niște copii care vor să fie iubiți și mângâiați cu aplauze de către public.

Singurul lucru care ne alertează pe toți este că publicul se împuținează și devine egoist și manierist. Nu mai e deschis. Este explicabil într-un fel, că și vremurile i-au schimbat pe oameni… Dar eu vă îndemn să veniți la folk, să vă adăpați din cântul dulce și să visați, să sperați, să fiți buni! Așa, răul va pleca dintre noi!

Și fiul dumneavoastră este cântăreț, vă calcă pe urme, sunteți o familie de muzicieni. El ce meserie de bază și-a ales?

Băiatul meu are 25 de ani. Este inginer electronist, lucrează în IT și cântă în grupul JAZZAPPELLA. Are în palmares multe participări și premii la concursurile de muzică ușoară, Semifinala Vocii României 2012, Finala Preselecției Naționale Eurovision 2015 (Dreamwalkers)… Alte vremuri, alți oameni, alte fapte. Vă destăinui cu drag faptul că toate aceste fapte nu le-am fi realizat dacă în spatele meu nu ar fi fost soția mea, Ioana. O femeie puternică – asistentă medicală la secția Boli Infecțioase a Spitalului Municipal Râmnicu Sărat. Soție, manager, sfătuitor, critic, cunoscător al multor genuri muzicale… gospodină desăvârșită… Deci, v-ați dat seama, nu ?!

Despre soția lui, marea dragoste: ” Coboram pe stradă și ea a ieșit dintr-un magazinaș și era într-o lumină, așa…”

Una dintre piese i-ați dedicat-o soției, ”Romanță cazonă”. Cum ați cunoscut-o pe femeia iubită?

Da, ”Romanță cazonă!” este primul cântec pe care i l-am dedicat Ioanei, și cântecul se găsește pe primul meu album de muzică folk – Cântece Sărate. De atunci i-am compus cel puțin zece. Cum ne-am găsit? Ne cunoșteam din vedere… Eram la licee vecine (gard în gard), dar fulgerul ne-a lovit când eu aveam 24 și ea 23 de ani. Coboram pe o stradă din orășelul nostru, venind de la autogară, unde luasem un autobuz greșit (voisem să ajung la părinții mei, la țară, dar m-a suit în autobuzul care ducea, culmea!, la părinții ei, într-o comună diametral opusă – distanța să fie vreo 37 de km între cele două). Coboram pe stradă și ea a ieșit dintr-un magazinaș și era într-o lumină, așa…

Știți vreun banc cu pompieri sau nu se fac glume în această branșă?

Sunt destule. Îmi place cel în care pompierii resuscitează tot ce prind în cale, inclusiv pe cei din morgă.

Despre tragedia de la ”Colectiv”: ”Un risc cu valoare zero nu se poate obține decât cu investiții infinite”

Au trecut 6 ani de la tragedia ”Colectiv”, în care s-au stins 65 de suflete. Unde credeți că s-a greșit, din punctul dumneavoastră de vedere, ca fost comandant al Detașamentului de pompieri? Puteau fi salvate mai multe vieți? De ce în România se merge pe principiul ”Lasă așa, merge și așa!?”

Sunt și pompier, dar sunt și muzician. Părerea mea nu poate fi relevantă în cântărirea cazului. Aș fi părtinitor și cu o parte și cu cealaltă. Ce să zic… În situații extreme viața omului este fragilă. Dar, în același timp, un risc cu valoare zero nu se poate obține decât cu investiții infinite.

”Îmi doresc să fiu pe scenă, anul acesta. Să întâlnesc publicul care este „flămând” la fel ca mine și ca oricare artist de scenă, după această perioadă istovitoare pentru toată lumea”

Ce surprize muzicale le mai pregătiți fanilor?

Cu toate că interviul s-a axat pe povestea mea de pompier, ați văzut că muzica m-a însoțit mereu. Pe lângă ascensiunea profesională, stau mărturie concursurile și premiile, succesele parțiale și cele aproape 300 de cântece compuse de-a lungul celor 37 de ani de când am pus mâna pe o chitară. Nu e rău pentru băiatul unui tehnician p.s.i. și al unei vânzătoare la magazinul de tutun ! Acum mă aflu într-un nou proiect – colaborarea cu legendarul textier Florin Dumitrescu. Da, este cel care a semnat și mai semnează încă textele unor grupuri importante ale muzicii rock românești:

Timpuri Noi, Sarmalele Reci, Direcția 5, Rit și mulți alții. Colaborarea și prietenia noastră a scos la iveală până acum mai multe cântece cu temă socială, dintre care 6 au făcut mare succes pe social-media. Ele sunt „Am înfrânt”, „Doar săracii fură”, „Copilul universal”, „Ai grijă de glob”, „Sfârșitul lumii” sau „Valsul organelor”. Toată această muncă sper că se va concretiza, cel târziu vara aceasta, într-un al treilea album al meu care va conține 15 cântece, în mare parte cu tematică socială – AM ÎNFRÂNT.

Îmi doresc să fiu pe scenă anul acesta. Să întâlnesc publicul care este „flămând”, la fel ca mine și ca oricare artist de scenă, după această perioadă istovitoare pentru toată lumea. Vreau să ne vedem cu bine anul acesta, față în față, în sălile de spectacol și grădinile de vară, cântând muzică folk! JOS COVID-19, (într-un fel sau altul!”

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI