Il mai ții minte pe Mihai Petraiche, finalistul de la „Românii au Talent”, care a fost în centrul unui adevărat scandal după ce s-a descoperit faptul că face videochat? Noi am aflat ce mai face și cu ce se mai ocupă acum bărbatul.
În 2012, Mihai Petraiche reușea să cucerească milioane de telespectatori ai emisiunii “Românii au Talent”, prin mișcările sale de dans robotic. Mai mult, acesta a ajuns până în finală, marele premiu fiindu-i luat “la mustață” de către Cristian Gog. Imediat după încheierea concursului, marele câștigătora fost acuzat că ar fi un farseur și ca momentele de mentalism sunt pur și simplu niște înșelătorii. Scandalul nu a durat decât 2 zile, pentru că un altul, și mai mare, izbucnea pe atunci.
Un ziar din România publica imagini și filmulețe care îl înfățișau pe Mihail Petraiche făcând videochat pentru homosexuali.Așa cum era de așteptat, tânărul a fost aspru judecat de public, mai ales pentru că își construise imaginea unui tânăr timid, cuminte și fără posibilități materiale, reușind, astfel, să câștige empatia telespectatorilor și implicit, votul lor.
Postul din Pache Protopescu era acuzat, pe atunci, de faptul că nu verifică absolut deloc trecutul concurenților și că ajută la crearea unor stereotipuri de imagine publică, precum era și cea a lui Mihai Petraiche, care ajung să fie modele de viață în rândul tinerilor. Imediat după acest imens scandal, tânărul a intrat într-un con de umbră, deși mărturisea că și-ar dori extrem de mult să se lanseze în televiziune. Astfel, la aproape opt ani de la scandalul cu pricina, Impact.ro a aflat ce face și cu ce se mai ocupă acesta:
“S-a însurat, are și un copil. Și-a deschis o școală de dans, care, însă, nu a rezistat decât vreo doi ani. În perioada aceea a participat și la câteva campionate de dans, însă fără a înregistra vreun succes major. Și-a făcut mai apoi un canal de youtube, prin intermediul căruia învăța tinerii să facă mișcările lui de dans robotic. Însă, nici această mică afacere nu a funcționat. Acum lucrează ca antrenor de fitness și a uitat de vremurile în care visa să devină faimos. La fel cum a uitat și de vremurile în care făcea videochat în aceeași casă cu părinții săi”, ne-au dezvăluit surse apropiate acestuia.