EXCLUSIV Ce fac părinții lui Răzvan Ciobanu la 2 ani de la moartea designerului: ‘Am amintirea asta’
Părinții regretatului Răzvan Ciobanu, designerul care a încetat din viață în urmă cu doi ani, sunt un munte de durere. Ei pregătesc parastasul de doi ani, care va avea loc după Paște: ”O să facem o masă cu mâncărurile care îi plăceau”, ne-a spus Elena Ciobanu, mama artistului, în interviul pentru impact.ro
Mama lui Răzvan Ciobanu, pregătiri în lacrimi, pentru parastasul de doi ani: ”O să facem o masă cu mâncărurile care îi plăceau”
Vestea, de acum doi ani, că Răzvan Ciobanu și-a pierdut viața, într-un accident de mașină, a șocat showbiz-ul românesc. Moartea subită a juratului emisiunii-concurs “Bravo, ai stil! (Kanal D) i-a îndurerat pe apropiați, iar părinții lui Răzvan sunt și acum un munte de durere. Contactată de reporterii impact.ro, Elena Ciobanu, mama creatorului de modă, ne-a mărturisit, cu durere:
„Ne pregătim să îi facem pomană lui Răzvan. După Paște o să se întâmple, pentru că acum suntem în post. O să facem o masă cum fac toți creștinii, cu tot felul de mâncăruri, care îi plăceau și lui Răzvan. Noi, după doi ani de la moartea lui, ni-l aducem aminte așa cum era, vesel și plin de viață. Nu îmi doresc să dezvolt acest subiect, pentru că este unul dureros”.
Pisica lui Răzvan se află în vila părinților lui: ” Este amintirea mea de la Răzvan, este singura mea alinare”
Răzvan Ciobanu a lăsat în urmă mari datorii, așa că părinții lui au moștenit doar pisica pe care el o adora, din rasa Sfinx, și care acum se află în vila lor, ”Ciobănașu”: ”Lili (n.r – pisica) este foarte bine, crește frumos. Vreau să o țin cât trăiește ea. Este amintirea mea de la Răzvan, este singura mea alinare”, ne-a mai mărturisit Elena Ciobanu.
Ce spunea Elena Ciobanu, despre fiul ei: ”Am, așa, o chestie telepatică, cu el”.
Mama lui Răzvan Ciobanu mărturisea, în urmă cu patru ani, la emisiunea ”Teo Show”, că are o legătură telepatică cu celebrul ei fiu și că presimte când nu îi este bine:
„Mă gândesc foarte mult la el și simt dacă ceva este în neregulă. Imediat îi dau telefon: ”Ești bine, s-a întâmplat ceva?” Am, așa, o chestie telepatică, cu el”. Iar Răzvan a adăugat, atunci: ”Mama nu are voie să mă sune, ca să-mi spună ceva rău, pentru că, după aceea, dacă se întâmplă ceva, o sun și o cert”.
Răzvan mergea adesea la vila părinților lui, ”Ciobănașu”, pentru a se relaxa. Din păcate, în ultimii ani, el se afla într-un impas financiar. Comenzi de haine nu mai avea, așa că se ocupa cu vânzarea pisicilor, pe care le creștea în casa în care locuia cu chirie.
Răzvan Ciobanu și-a pierdut viața într-un accident de mașină, în urmă cu doi ani
Controversatul designer a încetat din viață pe 29 aprilie 2019, într-un accident de mașină. În urma impactului, Răzvan Ciobanu a suferit o hemoragie puternică, provocată de multiplele fracturi şi leziuni.
La aceste concluzii au ajuns anchetatorii, la șapte luni de la moartea acestuia, în decembrie 2019, când dosarul a fost clasat. Răzvan Ciobanu a fost înmormântat în Cimitirul Progresul 1, din Capitală.