Evaluarea națională și admiterea la liceu se amână. Care este noua dată stabilită, de fapt
Oficialii anunță un nou traseu pentru elevii cei mai încercați de emoții în anul școlar care se va termina în curând. Care este noua dată pentru evaluarea națională și adminterea la liceu?
Anunț oficial: evaluarea națională și admiterea la liceu se amână
Noi detalii din partea oficialilor: examenul de Evaluare Națională 2021 a fost reprogramat! Concret, elevii claselor a VIII-a urmează să susțină examenul abia după ce cei de-a XII-a vor da Bacalaureatul, nu înainte, așa cum prevede actuala stuctură a anului școlar greu încercat 2020-2021, conform anunțului făcut de ministrul Educației.
Ultimele declarații oficiale ale lui Sorin Cîmpeanu arată că examenul de Bacalaureat va fi desfășurat în perioada cuprinsă între 28 iunie-1 iulie, în timp ce Evaluarea Națională va avea loc în perioada curprinsă între 5-8 iulie.
„Examenul de Evaluare Națională se va muta după examenul de Bacalaureat și în acest fel încercăm să perturbăm cât mai puțin structura anului școlar și a anului universitar”, a anunțat ministrul, în cadrul unei conferințe World Vision – Edupedu.
Examenul pe care îl vor susține elevii din clasele a XII-a rămâne la aceleași date deja stabilite pentru a nu fi perturbat și anul universitar, a mai susținut oficialul. De asemenea, cel din urmă a mai declarat că nu sunt motive pentru a modifica tematica pentru Ecaluarea Națională.
„Nu consider că sunt motive pentru a mai modifica această tematică de examen”
„Atâta vreme cât nu modificăm numărul de săptămâni de şcoală, atâta vreme cât am adaptat deja programa de examen specificului acestui an total atipic, atâta vreme cât deja tematica de examen este anunţată şi elevii se pregătesc în acest fel, nu consider că sunt motive pentru a mai modifica această tematică de examen”, a explicat Cîmpeanu.
„Ministerul Educaţiei va rămâne consecvent principiului potrivit căruia şcolile trebuie să se închidă ultimele, doar dacă e nevoie. Am semnat ordin de ministru prin care şcolile se închid când localităţile intră în carantină. Am fi într-o situaţie absurdă dacă am avea terase, mall-uri şi alte localuri deschise şi am închide şcolile”
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației
Calendarul șolar actual arată că examenul de Bacalaureat se încheie pe data de 9 iulie, cu afișarea rezultatelor finale. Probele se vor termina pe data de 1 iulie, zi în care are loc proba de limba maternă.
Calendar Evaluare Națională 2021
07 – 11 iunie 2021 Înscrierea la evaluarea națională
11 iunie 2021 Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
22 iunie 2021 Limba și literatura română – probă scrisă
24 iunie 2021 Matematica – probă scrisă
25 iunie 2021 Limba și literatura maternă – probă scrisă
29 iunie 2021 Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) Depunerea contestațiilor
30 iunie – 4 iulie 2021 Soluționarea contestațiilor
4 iulie 2021 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor