16 iun. 2020 | 11:05

Evaluare Națională 2020. Scandal după proba la Limba și Literatura Română. Acuzații grave

News
Evaluare Națională 2020. Scandal după proba la Limba și Literatura Română. Acuzații grave
Scandal la Evaluarea Națională! Cum este posibil ca un elev cu 10 pe linie să nu intre la liceu. Greșeala pe care o fac mii de copii

Exemenele de Evaluare Națională au început ieri, pe 15 iunie, în toată țara. Exemenele s-au suținut în condiții de securitate, aprobate de Miniserul Educației, pentru a prevenii posibilele noi infecții cu noul coronavirus.

Evaluare Națională 2020 în condiții dure de securitate

Ieri a avut loc primul examen, la Literatura și Limba Română,  172.482 de elevi care au absolvit clasa a VIII-a au intrat în sălile de examinare scrisă, la nivel național. La Constanța, însă, a avut loc și un scandal, tocmai pe marginea intrării elevilor la examen.

Scandal după proba la Limba și Literatura Română. Acuzații grave

Astfel că reprezentanți ai Asociații Elevilor din Constanța a reacționat dur la faptul că o elevă nu a fost lăsată să intre în sala de examinare pe fondul procedurii de luare a temperaturii. Organizatorii nu i-ar fi dat voie în sală, dar s-a constatat, ulterior că eleva nu avea nicio infecție COVID-19, ci doar o infecție digestivă. Asociația Ministerul că a încălcat dreptul la educație al elevei care nu a fost lăsată să participe la examenul de Evaluare Națională pentru că avea febră.

Reprezentanții Asociației spun că totul a început la momentul triajului când eleva nu a trecut de triajul epidemiologic. Conform procedurilor fata nu a fost lăsată să participe la proba de Limba și Literatura Română. Informațiile au dovedit că nu era vorba de o infecție cu COVID-9 ci avea febră din cauza unei infecții de la nivelul tractului digestiv.

Evaluare Națională 2020. Scandal după proba la Limba și Literatura Română. Acuzații grave

Evaluare Națională 2020. Scandal după proba la Limba și Literatura Română. Acuzații grave

Asociația Elevilor din Constanța acuză Ministerul Educației și Cercetării că ar fi blocat accesul fetei la educație. O altă acuzație adusă de AEC ministerului este aceea că nu au ținut cont de decizia Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării referitoare la procedura luării temepraturii, instituția spunând că ca această probă a temperaturii maxime să fie eliminată. Deocamdată Ministerul nu a luat o poziție publică în acest caz, iar eleva în cauză fiind nevoită, în alte condiții, să reia primul examen de la Evaluarea Națională.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cum dau autoritățile apă la moară fanilor teoriei conspiraționiste Chemtrails
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Al Bano a spus ce s-a întâmplat în noaptea în care fiica lui, Ylenia Carrisi, a dispărut: „Acesta e dramaticul adevăr!”
Unica.ro
În sfârșit, ninge și la București. Iarna pune stăpânire pe jumătate din țară
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
MOȚIUNE de DESTITUIRE a PREȘEDINTELUI! CRIZĂ politică fără PRECEDENT
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro