Decizia șocantă luată de Statele Unite. Donald Trump a anunțat cu câteva luni în urmă ce intenționează să facă, iar astăzi totul a devenit oficial.
Participarea Statelor Unite la tratatul ”Cer Deshis” s-a încheiat oficial duminică, 22 noiembrie, așa că acordul rămâne cu 34 de state membre. Donald Trump anuțase încă de acum șase luni că se va retrage din alianța menită să „evite surprizele în mod cooperativ”, prin premierea survolurilor în scop de observare a forțelor armate ale altor țări.
Inițial, la tratatul negociat în anul 1992 participau 35 de teritorii, inclusiv Statele Unite ale Americii și Rusia, care puteau efectua zboruri de recunoaștere cu preaviz scurt, folosind avioane neînarmate, deasupra teritoriilor celorlalți participanți. Moscova s-a arătat mai interesată de supravegherea aeriană a Europei decât a Statelor Unite. Luna aceasta, ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a cerut asigurări scrise din partea membrilor NATO că nu vor mai comunica SUA datele culese în urma zborurilor de recunoaștere. Totodată, el a menționat că bazele americane din Europa nu vor fi exceptate de la observarea aeriană din partea Rusiei.
Autoritățile americane au acuzat Moscova de încălcarea tratatului prin interzicerea zborurilor în apropierea anumitor zone, de exemplu enclava rusă Kaliningrad și frontiera cu Georgia, precum și a survolării exercițiilor militare ruse. Trump a mai retras SUA și din alte acorduri internaționale majore în domeniul controlului de armament, cum ar fi acordul nuclear cu Iranul și tratatul pentru forțele nucleare intermediare.
Din acel an, înțelegerea a fost semnată de mai multe țări, printre care se numără România, Belarus, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, Danemarca (inclusiv Groenlanda), Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Kazahstan, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Spania, Statele Unite, Suedia, Turcia, Ucraina şi Ungaria. El a intrat în vigoare în anul 2002.