Eugen Teodorovici o evită pe Gabriela Firea. Evenimentul la care primarul Capitalei nu s-a aflat pe lista invitaților
Ministrul Finațelor Publice se întâlnește, miercuri, la Guvern, cu administrațiile locale din țară, după ce primarii s-au plâns că nu mai sunt bani suficienți pentru a funcționa până la sfârșitul acestui an. Se pare că Eugen Teodorovici o evită pe Gabriela Firea, de vreme ce primarul general al Capitalei nu a fost invitat la discuții.
Ministrul Eugen Teodorovici o evită pe Gabriela Firea
Reprezentanții Asociației Orașelor din România (AOR) au atras atenția asupra situației dezastruoase a bugetelor pentru mai mult de jumătate din orașele din întreaga țară. „În perioada imediat următoare, vom avea de susţinut măsurile propuse de AOR pentru a putea evita falimentul celor mai multe dintre unități administrativ-teritoriale cu statut de oraș. Aceste măsuri propuse de AOR au fost transmise către ministrul finanţelor publice, dl. Eugen Orlando Teodorovici”, se arată într-un comunicat.
Pentru a lămuri situația, ministrul Finanțelor Publice i-a chemat pe primari la Guvern. Gabriela Firea nu a fost invitată la întâlnirea care are ca subiect de discuție fondurile locale, deși este primarul general al Capitalei, pe motiv că este o întâlnire doar cu reprezentanții Asociației Orașelor din România. S-ar putea ca acest lucru să nu îi pice bine, având în vedere că Firea s-a plâns că Primăria Municipiului București are un deficit de un miliard de lei, motiv pentru care a și trimis o scrisoare către Guvern.
AOR a lansat un apel către primarii de orașe în care menționează că „În perioada imediat următoare, vom avea de susţinut măsurile propuse de AOR pentru a putea evita falimentul celor mai multe dintre unități administrativ-teritoriale cu statut de oraș, aşa cum au reieşit acestea din dezbaterile din 09.07.2019, prilejuite de întâlnirea reprezentanţilor AOR cu cei ai MDRAP în prezenţa d-lui viceprim-ministru, ministrul MDRAP, dl. Vasile-Daniel Suciu, şi MFP, în prezenţa d-nei director Ioana Burlea, pentru pregătirea viitoarei rectificări bugetare.”