22 feb. 2023 | 16:12

„Este regretabil să porți crucea pe îmbrăcăminte și să ai un asemenea discurs”. Gigi Becali, atacat dur de unul dintre cei mai mari rivali din Liga 1

Sport
„Este regretabil să porți crucea pe îmbrăcăminte și să ai un asemenea discurs”. Gigi Becali, atacat dur de unul dintre cei mai mari rivali din Liga 1

Gigi Becali este criticat dur, după ce patronul FCSB a spus că își dorește ca CFR Cluj să piardă cu 5-0 duelul cu Lazio, din Europa Conference League. Cristi Balaj a ieșit la atac și l-a pus la punct pe patronul FCSB.

Gigi Becali, contrat dur de președintele clubului CFR Cluj, fostul arbitru FIFA, Cristi Balaj

Gigi Becali a stârnit agitație în Liga 1. A spus că își dorește ca U Craiova 1948, echipa patronată de Adrian Mititelu, să se califice în play-off „ca să aibă și el un aliat”, dar cel mai dur i-a atacat pe rivalii de la CFR Cluj. Patronul FCSB își dorește ca echipa lui Dan Petrescu să piardă cu 5-0 returul cu Lazio, din Europa Conference League.

„Nu vreau să se califice CFR Cluj. Să mănânce bătaie, 5-0. Nu mai e echipă grea. Era. Acum primește goluri, nu mai are forța aia. Nu mai au jucători. Deac le făcea tot jocul, dar a îmbătrânit, nu le mai face jocul cum putea”, a spus Gigi Becali la ultima conferință de presă.

Patronul FCSB a primit o replică dură de la Cristi Balaj, președintele clubului CFR Cluj.

„E neașteptat, chiar regretabil să porți crucea pe îmbrăcăminte și să ai un asemenea discurs. Mă gândesc că nu la biserică învață să se comporte așa. Noroc că vine postul și curățăm toată mizeria pe care o facem. Noi le-am urat succes de fiecare dată. Vorbim de cluburi care reprezintă România, așa cum poate fiecare”, a spus Cristi Balaj pentru ProSport.

Meciul CFR Cluj – Lazio, returul din play-off-ul Europa Conference League, se va desfășura joi, 23.02.2023, de la ora 19.45. În primul meci formația italiană a câștigat cu 1-0, deși a jucat 75 de minute în inferioritate. Jucătorii campionei României au primă foarte serioasă. Dacă vor reuși să se califice vor avea de împărțit 200.000 de euro.

CFR Cluj ocupă locul doi în SuperLiga din România cu 53 de puncte. Primul loc este ocupat de Farul Constanța cu 55 de puncte, iar pe poziția a treia se află FCSB cu 48 de puncte.

Parteneri