26 apr. 2022 | 15:56

Emma Răducanu și-a demis antrenorul. Cine o va însoți pe britanică la turneul de la Madrid

Sport
Emma Răducanu și-a demis antrenorul. Cine o va însoți pe britanică la turneul de la Madrid
Emma Răducanu a renunțat la antrenor chiar înainte de turneul de la Madrid, după doar 5 luni de colaborare

Emma Răducanu și-a demis antrenorul. Jucătoarea britanică cu origini românești a luat o decizie radicală, după doar 5 luni de colaborare cu germanul Torben Beltz. Sportiva de 19 ani se află într-un regres evident după ce a câștigat US Open, toamna trecută, devenind prima jucătoare care triumfă într-un Grand Slam venind din calificări. Emma Răducanu a luat hotărârea chiar înainte de turneul de la Madrid și în ciuda faptului că ocupă locul 11 WTA, cel mai bun din cariera sa.

Emma Răducanu și-a demis antrenorul

Emma Răducanu și-a demis antrenorul. Câștigătoarea US Open 2021 se află într-o permanentă căutare a antrenorului ideal. Jucătoarea britanică a atras atenția asupra sa, anul trecut, la Wimbledon, unde a ajuns în turul 4 venind din calificări și fiind ocupanta locului 343 în ierarhia WTA.

Emma Răducanu s-a despărțit după Wimbledon de antrenorul Niger Sears, socrul faimosului jucător Andy Murray. Emma a dat lovitura la US Open, în luna septembrie. Ea a câștigat Grand Slam-ul de la Flushing Meadows avându-l alături pe tânărul tehnician Andrew Richardson. Dar, spre surpriza generală, ea a decis să întrerupă colaborarea cu acesta, imediat după succesul din SUA.

Cine o va însoți pe britanică la turneul de la Madrid

Emma Răducanu a tatonat o vreme cu gândul de a nu avea antrenor. Inclusiv la Transylvania Open, în octombrie, ea a venit la turneul din România fără să beneficieze de sfatul unui tehnician. Cu acea ocazie ea a declarat că, deocamdată, învață să se antreneze singură și că nu e bine să fii dependent de un antrenor.

„Sunt optimistă în privința unui nou antrenor, dar încă nu m-am decis. Lucrurile sunt însă în derulare. Cred că e grozav să ai un antrenor, dar când joci ești singură pe teren. Nu cred că e bine să devii dependent (n.r. – de un antrenor) Trebuie să te antrenezi de unu singur. Este ceva ce încerc să învăț”, a declarat Emma Răducanu, la Cluj, conform Daily Mail.

Emma Răducanu a anunțat, în noiembrie, că va lucra cu experimentatul Torben Beltz, cel care o pregătise pe Angelique Kerber. Dar lucrurile n-au mers bine din punct de vedere sportiv. Jucătoarea britanică a câștigat doar 5 din cele 12 partide jucate în 2022. E drept, ea s-a confruntat și cu numeroase probleme medicale. În ciuda acestui lucru, Emma tocmai ajunsese pe cel mai bun loc, 11 WTA.

Înaintea turneului de la Stuttgart, ea s-a pregătit pentru câteva zile la academia lui Riccardo Piatti (64 de ani) de la Bordighera, pe Riviera Italiană, la 12 kilometri de graniţa cu Franţa. Piatti i-a avut elevi, printre alții, pe Novak Djokovic, la începutul carierei sârbului, croatul Ivan Ljubicic și canadianul Milos Raonic, pe ambii „urcându-i” până pe locul 3 ATP. De asemenea, a lucrat cu tânărul italian Jannick Sinner (20 de ani, 12 ATP), pe care l-a adus până pe locul 9 al ierarhiei mondiale.

Va fi asistată de un tehnician al federației britanice de tenis

Emma Răducanu a anunțat despărțirea de antrenorul Torben Beltz (45 de ani) chiar înainte de turneul de la Madrid, ce va începe pe 28 aprilie.

„Vreau să-i mulțumesc lui Torben pentru profesionalismul și dedicarea arătate în ultima jumătate de an. Are o inimă mare și am avut o chimie puternică în timpul petrecut împreună.

Simt că cel mai bun lucru pentru dezvoltarea mea e trecerea la un nou model antrenament, iar LTA (n.r- Asociația de Tenis din Marea Britanie) va asigura interimatul”, a spus Emma, citată de The Sun.

Conform aceleiași surse, Răducanu va fi asistată la Madrid de Iain Bates (43 de ani), cel care se ocupă de tenisul feminin în cadrul federației engleze. Încă nu se știe dacă această colaborare va fi de mai lungă durată sau strict pe perioada competiției din capitala Spaniei.

Emma Răducanu tocmai a câștigat Premiul Laureus la categoria „Revelația anului”. Jucătoarea britanică a câștigat premiul în fața altor cinci nominalizați: fotbalistul spaniol Pedri, înotătoarea australiană Ariarne Titmus, tenismenul rus Daniil Medvedev, atleta din Venezuela Yulimar Rojas și atletul indian Neeraj Chopra.

 

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Armata obligatorie, reintrodusă din 2025. Prima încorporare, în vară
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Doliu în România. Un mare nume ne-a părăsit. A fost răpus de o boală cruntă. Nu va fi niciodată uitat
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro