Emma Răducanu le-a răspuns haterilor săi. Care consideră că e secretul carierei sale

de: Gabriel Peneș
10 11. 2021

Emma Răducanu le-a răspuns haterilor săi. Jucătoarea britanică a intrat pe o pantă descendentă după incredibilul succes de la US Open. Sportiva cu tată român n-a mai reușit mare lucru în cele 3 turnee la care a luat startul de atunci, ir criticile n-au întârziat să apară. Noii „prințese” a tenisului feminin i-au fost imputate implicarea în tot felul de contracte publicitare care ar distrage-o de la tenis și i-ar putea ruina cariera abia începută. Adolescenta care, sâmbătă, 13 noiembrie, va împlini 19 ani, a oferit o replică acestor acuzații.

Emma Răducanu le-a răspuns haterilor săi

Emma Răducanu a devenit deja „bun național” în Marea Britanie. Dar și subiect de controverse aprinse în legătură cu cariera sa. Câștigătoarea de la US Open n-a mai obținut vreun rezultat notabil de la incredibilul triumf la Grand Slamul american, din septembrie. E drept, a mai participat la doar 3 turnee, dar a fost învinsă, de fiecare dată. în fazele de început ale competițiilor.

Emma Răducanu a suferit ultimul eșec, marți, la debutul în turneul WTA 250 de la Linz unde era principala favorită. Ea a pierdut în fața chinezoaicei Xinyu Wang (106 WTA), scor 1-6, 7-6, 5-7. Iar totul s-a petrecut sub privirile unui spectator special pentru Emma, chiar mama sa, Renee, de origine chineză. Cu toate acestea, fiind la prima participare cam la toate turneele ce au urmat Wimbledonului, britanica a adunat puncte care, în clasamentul WTA Live o clasează deja pe locul 19.

Care consideră că e secretul carierei sale

Emma Răducanu a fost criticată de unele personalități sportive din Marea Britanie. Motivul l-au reprezentt rezultatele slabe ce au urmat US Open, în comparație cu angajamentele publicitare în care s-a implicat. Emma a semnat contracte cu casa de modă Dior, cu cea de bijuterii Tiffany, a participat la premiera ultimului film din seria James Bond cu Daniel Craig în rolul principal – „No time to die” – și a filmat un spot comercial pentru Crăciun alături de alte mari vedete ale sportului britanic.

Unii au văzut în aceste lucruri o cauză a pantei descendente a rezultatelor jucătoarei. Emma a răspuns acestor critici și a declarat că nu a mai mers într-o vacanță în ultimii 7 ani.

Nu am mai mers într-o vacanță de 7 ani. Țin minte că ultima vacanță a fost un weekend prelungit în Elveția, alături de părinții mei. Sper să pot să fac ceva similar acum, pentru că am nevoie să mă deconectez de la tenis, timp de câteva zile.

Tot ce mi s-a întâmplat în acest sezon a fost o mare surpriză pentru mine. Știu că sunt mulți oameni care comentează despre ce fac sau nu fac, dar mai știu că trebuie să îmi păstrez concentrarea și să am în jurul meu un cerc restrâns de oameni, în care am încredere. Vreau să fiu pregătită mental pentru presezon și voi avea foame de victorii, voi fi motivată să continui să joc bine”, a spus Emma Răducanu la Linz.

„Mesajul meu a fost clar pentru fiecare persoană din echipa mea”

Conform cotidianului britanic The Sun, Emma Răducanu a mai spus că tenisul e prioritatea ei absolută. Jucătoarea a menționat că a explicat staff-ului său că va refuza orice angajamente publicitare care i-ar perturba programul de antrenament. Ea a mai adăugat că secretul carierei sale și al menținerii ei cu picioarele pe pământ sunt părinții săi.

Nu știu cine a spus sau ce a vrut să spună despre mine. Nu am urmărit știrile, vreau să mă mențin departe. Mesajul meu a fost clar pentru fiecare persoană din echipa mea, că nu voi anula o sesiune de antrenament pentru alte angajamente în afara terenului.

Părinții mei vor fi cheia pentru a rămâne cu picioarele pe pământ și sunt persoanele care exercită o influență bună asupra mea, prevenind ca spusele altora să mă afecteze”, a mai spus Emma Răducanu, conform publicației citate.

Sursa foto: Facebook/WTA Linz