Emma Răducanu, despre idolul său din România: „Este incredibil ce reușește!”

de: Gabriel Peneș
17 03. 2022

Emma Răducanu, despre idolul său din România. Jucătoarea britanică cu origini româno-chinezești nu se află în cea mai bună formă a carierei. Câștigătoarea US Open 2021 a fost învinsă în 7 din cele 11 partide pe care le-a jucat de când a trimufat miraculos în Grand Slam-ul american. Ea a fost eliminată și din turneul de la Indian Wells, unde Simona Halep a ajuns în semifinale. Emma Răducanu a vorbit la superlativ, în schimb, despre jucătoarea din România.

Emma Răducanu, despre idolul său din România

Emma Răducanu, despre idolul său din România. Jucătoarea britanică cu origini românești nu se regăsește după ce a triumfat, toamna trecută, la US Open. Sportiva de 19 ani a câștigat doar 4 dintre cele 11 partide disputate de atunci. Ea a fost eliminată în turul 3 al turneului de la Indian Wells.

Emma Rădcuanu a abandonat la Guadalajara, acuzând dureri la piciorul stâng, iar prezența sa la Indian Wells era incertă. Ea a luat startul, până la urmă, în competiția din California, direct în turul 2. Ea a învins-o pe franțuzoaica Caroline Garcia, în trei sferturi. În schimb, a pierdut în manșa următoare de croata Petra Martici (79 WTA), cu 7-6, 4-6, 5-7 ,după un meci care a durat două ore şi 47 de minute.

„Cred că este doar din cauză că nu joc constant, am cinci, şase zile pentru a mă pregăti pentru meciuri şi juca la intensitate. A fost greu să nu pot servi normal, aşa că a trebuit să muncesc mult doar ca să-mi ţin serviciul. Trebuie doar să devin mai puternică. Am avut (n.r. – probleme la spate) în ultimele zile, este doar din cauza antrenamentelor grele şi probabil şi ultimul meci a fost destul de intens şi nu s-a vindecat”, și-a motivat Răducanu înfrângerile.

„Este incredibil ce reușește!”

Emma Răducanu a devenit, în schimb, o răsfățată a mărcilor de lux care s-au înghesuit să-i ofere contracte de sponsorizare. Jucătoarea de 19 ani a devenit imaginea multor branduri renumite, de la Dior, Tiffany&Co, până la Evian, British Airways sau Vodafone.

Într-un interviu acordat celebrei reviste de modă Vogue din postura de ambasador Dior, Emma Răducanu a făcut referire și la idolii sportivi care i-au marcat copilăria. Ea a declarat că modelele sale din tenis au fost chinezoaica Li Na și românca Simona Halep. Adică, reprezentantele celor două țări de origine ale părinților săi, Ian și Renee.

„Când eram copil, cele două jucătoare pe care le-am admirat cel mai mult au fost Li Na, datorită forței ei mentale și mișcării incredibile din teren, și pe Simona Halep, pentru că îmi place felul în care joacă și se luptă pentru fiecare minge, fără a fi cea mai înaltă și cea mai puternică jucătoare din circuit. E incredibil ce reușește”, a spus Emma Răducanu pentru publicația citată.

Emma Răducanu se menține pe locul 13 în ierarhia WTA. Ea ar putea fi întrecută de două jucătoare, una dintre ele fiind chiar Simona Halep. Românca ar trebui să câștige competiția de la Indian Wells pentru a-i lua locul jucătoarei britanice în clasamentul mondial.