Emma Răducanu a extaziat publicul pe Terenul Central. Ce a putut spune la Wimbledon
Emma Răducanu a extaziat publicul pe Terenul Central. Jucătoarea britanică cu origini românești a jucat prima partidă în turneul de la Wimbledon, acolo unde, anul trecut, și-a început ascensiunea în tenisul mondial. Măcintă de accidentări, prezența sportivei de 19 ani n-a fost sigură până în ultimul moment. Dar Emma Răducanu s-a mobilizat și și-a entuziasmat fanii cu prestația sa, dar și cu discursul de la finalul meciului din primul tur.
Emma Răducanu a extaziat publicul pe Terenul Central
Emma Răducanu a extaziat publicul pe Terenul Central. Jucătoarea britanică cu tată român și-a început ascensiunea în tenisul mondial, anul trecut, la Wimbledon. Ea ajungea în optimile turneului de Grand Slam, după ce a primit un wild card din partea organizatorilor.
De pe locul 343, Emma Răducanu a ajuns în optimile competiției din 2021, trecând inclusiv de Sorana Cîrstea în turul 3. Ulterior, ea a uimit prin triumful uluitor de la US Open 2021, devenind prima jucătoare care câștigă un Grand Slam venind din calificări. La ora actuală, Emma ocupă locul 11 în ierarhia mondială, dar a devenit și o adevărată vedetă a acestui sport.
Ce a putut spune la Wimbledon
Emma Răducanu (19 ani, locul 11 WTA) a deschis campania 2022 de pe Central cu o victorie, 6-4, 6-4, în fața dificilei belgience Alison van Uytvanck (28 de ani, locul 46 WTA). La finalul partidei, Emma i-a fermecat din nou pe spectatorii prezenți în tribune cu discursul său emoționant.
„Este un sentiment incredibil de special să joc aici la Wimbledon. În clipa în care am ieșit pe acele uși, mergând pe teren, mi-am dat seama că a meritat să trec peste toate clipele grele, să joc pe Terenul Central și să câștig.
Alison este o adversară extrem de complicată, a avut rezultate grozave pe iarbă în ultimele săptămâni. Am jucat cu ea și vara trecută, este dificil să neutralizezi loviturile ei. Servește foarte puternic.
Sunt extrem de încântată să câștig și că voi juca aici iar. Am simțit dragostea publicului de când am pășit pe teren, la antrenament, în prima zi. Oamenii îmi spuneau: „Emma, vei reuși!”. Iar eu răspundeam: „Da, pot””, a punctat Emma.
În turul 2, Emma Răducanu o va întâlni pe franțuzoaica Caroline Garcia (28 de ani, locul 55 WTA), proaspăta învingătoare de la Bad Homburg. De curând, bunica din România a sportivei britanice a dezvăluit că nepoata sa a primit o ofertă din partea prestigioasei universități Cambridge pentru a-și continua studiile.
„Știu că ea vrea să meargă la facultate și să studieze economia atunci când va avea timp. Universitatea Cambridge i-a oferit posibilitatea de a face cursuri acolo.
Ei au spus că e binevenită oricând. Este și dorința mea, dar și a ei să-și continue studiile. Va face și tenis și facultate, dar trebuie să fie puternică pentru a putea să le facă pe ambele.
Mereu și-a împărțit viața între studii și tenis. Are de gând să onoreze oferta universității cât de repede va putea. Banii vin și pleacă, dar educația nu dispare niciodată”, a spus bunica Emmei Răducanu, pentru Daily Mail.
Sursa foto: Facebook/Wimbledon