Emisiunea cu care Antena 1 vrea să dea lovitura! „Vocea României” de pe Pro TV, în pericol?

de: Stan Nicu
20 09. 2022

S-a anunțat care este emisiunea cu care Antena 1 vrea să dea lovitura. Astfel, „Vocea României” de pe Pro TV ar putea fi în pericol în ceea ce privesc audiențele. Așadar, care este show-ul pe care îl va difuza Antena 1, vedeți în rândurile de mai jos.

Antena 1 se bate cu Vocea României. Ce emisiune va difuza pe același interval orar

Emisiunea de divertisment Stand-Up Revolution revine cu un nou sezon, începând din 30 septembrie, în fiecare vineri, de la 21:30, la Antena 1, segment orar în care este difuzată emisiunea Vocea României de la PRO TV.

Show-ul intră pe segmentul orar care până acum era ocupat de emisiunea iUmor. Astfel, emisiunea iUmor va rămâne cu o singură difuzare, duminica, după debutul Stand-Up Revolution.

Cine va prezenta Stand-Up Revolution

Stand-Up Revolution îi va avea în rol de prezentatori pe aceiaşi Ilona Brezoianu şi Şerban Copoţ. Ilona Brezoianu s-a arătat dornică să înceapă filmările și spune că de multe ori pleacă acasă pleacă binedispusă după ce filmează pentru Stand-Up Revolution.

„Sezonul 2 Stand-Up Revolution va veni cu multe surprize. Am văzut până acum concurenţi foarte buni, dar şi câteva momente speciale wow! Îmi era dor de filmări, pentru că sunt zile în care pur şi simplu n-ai cum să nu pleci binedispus acasă. Evident că s-a lăsat din nou cu pariuri şi, la fel ca şi în primul sezon, sper să fi pariat bine!”, a dezvăluit Ilona Brezoianu.

Şerban Copoţ vrea să fie surprins de concurenți

De partea cealaltă, Şerban Copoţ s-a arătat foarte dornic să revină în platoul Stand-Up Revolution pentru a vedea cu ce îl mai surprind noii concurenți.

„Abia aşteptam să revenim pe platoul Stand-Up Revolution şi să vedem cu ce ne mai surprind concurenţii de această dată! De surprize am avut parte şi noi, dar mai multe nu pot să vă spun acum! Un lucru e cert, weekendul începe bine şi se încheie bine cu noi, pentru că vineri, de la 21:30, venim cu o porţie savuroasă de Stand-up şi duminică mutăm distracţia în platoul iUmor, de la 20:00, la Antena 1”, a declarat Şerban Copoţ.

PRO TV, lider de audiență

Pe de altă parte, Vocea României a fost lider absolut de audiență sâmbătă seara, în intervalul 20:27 – 23:03, în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD. Emisiunea PRO TV a înregistrat 7.2 puncte de rating și 25.0% cotă de piață, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea doar 4.1 puncte de rating și 14.3% share.