Spania, Netherlands și Germania sunt țările care până acum au fost dispuse să realizeze un concert-experiment pentru a vedea dacă pot fi organizate în siguranță astfel de evenimente. Emil Boc se alătură. Primarul Clujului a spus că vrea să facă această probă.
„Sunt un susținător al acestor festivaluri (…) M-am uitat cu mare atenție la ceea ce au făcut cei din Barcelorna, din Spania (..) A fost un test pentru întreaga Europă în privința organizării festivalurilor. Organizatorii, în prețul biletelor, au inclus un test antigen, din 5.000, doar 8 persoane nu au putut să intre pentru că au fost depistate pozitiv.
Și eu, personal, la Cluj, sunt dispus dacă autoritățile centrale vor considera de cuviință să ne oferim pentru a realiza un experiment în vederea testării posibilității de a organiza concerte, festivaluri”, a declarat Emil Boc într-o intervenție la Digi 24.
Edilul spune că se oferă să organizeze un astfel test pentru a da autorităților „ocazia să găsească o soluție unitară pentru întreaga țară”. „Deja în Europa lucrurile evoluează destul de repede, ați văzut. Se poate, în condiții de siguranță, să se poată organiza și asemenea festivaluri”, a mai spus oficialul. El a subliniat că „prioritatea zero” trebuie să rămână protejarea sănătății populației.
O mie de spanioli s-au adunat în fața Teatrului Apolo din Barcelona, sperând să fie printre cei aleși să ia parte la un concert-test organizat de o fundație care sprijină lupta împotriva bolilor infecțioase.
„Din cei 1.000 de oameni, 500 au intrat, 500 au rămas afară. Peste opt zile vom repeta testele și vom vedea ce impact a avut evenimentul pentru cei 500 care au participat, în comparație cu cei care au plecat acasă. Împart aceleași riscuri. Cu un grup atât de mare de studiu, putem presupune că distribuția virusului va fi aceeași”, a explicat Dr. Bonaventura Clotet, Fight Infectious Diseases Foundation.
„Acesta e un studiu, e un experiment prin care vrem să demonstrăm eficiența testelor rapide efectuate cu câteva ore înaintea unui eveniment de amploare, un meci de fotbal, o petrecere, o piesă de teatru. Aceste teste ne vor permite să eliminăm contagiunile de amploare și credem că cei dinăuntru vor fi în siguranță și nu se vor infecta”, a completat specialistul.
Sălile de spectacol sunt deschise în Spania. Ele pot funcționa la 50% din capacitatea maximă sau cu cinci sute de persoane cel mult. Țara s-a aflat de două ori în carantină totală de la începutul pandemiei.