Ema de la Survivor are parte de momente foarte grele în Dominicană. Ce s-a întâmplat cu sportiva din echipa Războinicilor și cum a fost salvată aceasta?
Tensiunile au ajuns la cote maxime, după ce ieri Războinicii au pierdut în fața Faimoșilor, cu toate că echipa albastră conducea detașat în primele curse. Din păcate, eliminarea altui concurent se apropie cu pași repezi, după ce nu cu mult timp în urmă aceștia au trebuit să-și ia adio de la Karina. Din păcate, consiliul precedent nu a fost singurul care să le testeze încă o dată limitele.
Cei din echipa albastră au trebuit încă o dată să lase deoparte orice strategie sau preferință personală și să fie alături de Ema, după ce aceasta s-a accidentat grav în toiul nopții. Un zgomot puternic s-a auzit în timp ce câțiva dintre ei erau deja la culcare, ulterior au găsit-o pe Ema zăcând pe nisip și plină de sânge. Coechipierii săi au sărit imediat în ajutor, începând să îi curețe rana și să o liniștească până la venirea unui medic. „Stai liniștită, Ema, că ochiul e ok”, îi spune Iancu Sterp în timp ce alt coleg îi ținea capul ridicat și avea grijă să îi curețe rănile.
Ediția de azi este de departe cea mai grea, pentru că de aici începe lupta individuală. Jocul se va schimba extrem de tare de acum încolo, iar prieteniile create vor fi de domeniul trecutului, pentru că doar unul singur va putea pune mâna pe trofeul Survivor România și pe marele premiu.
Lola: Totul e foarte intens aici.
Emanuel: E o energie negativă, așa se simte.
Iancu: Andrei vorbește foarte mult, e foarte vocal, iar asta de foarte multe ori e deranjant.
Andrei: E legea junglei aici! Grupul mai mare înghite grupul mai mic.