Cel mai așteptat moment în gala de duminică a emisiunii Puterea Dragostei a fost cel în care prezentatoarea emisiunii, pe nume, Cristina Mihaela, a anunțat favoritul săptămânii, dar și concurentul eliminat din casa dragostei.
Unii dintre concurenți au reușit să îi cucerească pe telespectatori și au fost votați și săptămâna ce tocmai s-a încheiat, dar alții nu s-au bucurat de aceeași apreciere din partea publicului. Pentru săptămâna care s-a încheiat favoriții au fost Alexandra și Marinescu, doi concurenți extrem de apreciați de public. Ei s-au luptat pentru titlul de lider suprem în casa Puterea Dragostei pentru următoarea săptămâmă, dar și pentru cecul în valoare de 1.500 de euro.
În cele din urmă însă, prezentatoarea Cristina Mihaela a făcut anunțul mult așteptat, rostind numele favoritului săptămânii. De data aceasta Marinescu a primit cele mai multe voturi din partea telespectatorilor.
„Favoritul săptămânii, câștigătorul acestui cec în valoare de 1500 de euro, liderul suprem în casa Puterea Dragostei și cel care își protejează casa în această seară este Marinescu.”, a spus Cristina Mihaela, prezentatoarea emisiunii Puterea Dragostei.
Seya și Alex au fost în pericol de eliminare, aceștia fiind votați de restul concurenților din casa iubirii. Marinescu care a fost ales favoritul publicului în această săptămână și-a protejat casa și l-a salvat de la eliminare pe Alex, fapt care a însemnat că pentru Seya competiția Puterea Dragostei a luat sfâșit.
„Ați auzit ceva? Eu am vorbit cu managerul meu și chiar astăzi îmi spunea, nu știu dacă ați auzit sau nu, că m-a rugat să vin acasă. Mi-a zis: „Hai că avem foarte multe proiecte de făcut.” Chiar voiam să cer producției să plec acasă. S-a întâmplat.”, a declarat Seya după ce a aflat că va fi eliminată de la Puterea Dragostei.
De menționat este că în gala din această seară, Cutia Pandorei a ascuns din nou un mesaj important.
Cristina Mihaela, prezentatoarea emisiunii Puterea Dragostei, le-a spus favoriților săptămânii că vor avea ocazia să meargă la o întâlnire romantică cu partenerul sau cu partenera.
Despre Seya se știe că este originară din Chișinău, Republica Moldova, părinții acesteia fiind basarabeni. Aceasta este artistă și a avut un succes enorm de pe urma hit-ului Chocolata. Tot aceasta a avut și multe concerte în marile orașe ale lumii.
După „Chocolata”, au urmat mai multe, precum „Muy Loco”, „Criminal”, „Tocame„, „Honey Money„ sau „Bastardo„. Seya a înregistrat și mai multe cover-uri ale unor piese de dragoste turcești.