Elena Udrea, surprinsă într-o ipostază neobișnuită. Nu s-a mai putut abține, ce pofte a avut
Elena Udrea a fost surprinză de fotoreporterii Ciao.ro în timp ce încerca să-și cumpere pâine proaspătă de la brutărie. Însă, pe cât de banală această acțiune, pe atât de periculoasă, căci blonda a uitat pe drum un detaliu esențial.
Elena Udrea a fost surprinsă într-o ipostază nouă pentru public
Elena Udrea a omis să-și pună masca atunci când a ieșit din mașină, mergând țintă spre o brutărie. Totul s-a întâmplat recent. Fotografii au surprins-o în pragul magazinului, cu zâmbetul pe buze, în timp ce negocia cu vânzătoarele pentru a i se da comanda chiar și în aceste condiții. Angajatele magazinului au servit-o pe Elena Udrea la ușă și cum doamna a intrat în posesia bucatelor, s-a și năpustit asupra lor cu mare poftă.
Cât despre înfățișare și vestimentație, sectoare în care fostul demnitar ia de cele mai multe ori nota 10 din partea criticilor de modă, și de această dată Udrea a demonstrat că este aceeași divă de altădată. Părul perfect aranjat, nici măcar un fir rebel, ținută perfect făcută din piese vestimentare ce se potrivesc, alături de o geantă de câteva mii de euro care să-i completeze look-ul.
„Gândirea pozitivă e esențială”
„În ultimele luni nu am mai simțit presiune din partea oamenilor. Acolo, la Corbeanca, nu simțim asta. Vin rar în oraș pentru că durează mult să ajung în București, de acolo. Am stat retrasă și nu am mai avut ocazia să simt presiunea din partea altora. Am avut o perioadă de un an și jumătate în care am stat destul de izolată și destul de singură, cu două trei persoane. Am avut o trecere până am ajuns să stau așa izolată, la Corbeanca. Am momente când ies în cămașă de noapte în curte, cu copilul. Se întâmplă lucruri frumoase. Gândirea pozitivă e esențială. Fără gândire pozitivă, eu nu eram astăzi aici, în emisiune. Două luni și trei săptămâni mi-am imaginat în fiecare zi că sunt cu copilul meu, de Crăciun.
Când începi să te îndoiești de lucururile pe care le vrei, ele ori nu vin, ori vin mai târziu. Eu am crezut două luni și trei săptămâni că voi fi cu copilul meu. Și am fost, chiar dacă nu a fost brad. Va fi anul acesta. Avem atâtea exemple, suntem setați să gândim negativ, să punem răul înainte. Oamenii sunt negativi, lipsiți de încredere. Mă străduiesc să gândesc pozitiv de ceva timp și, în mare parte, reușesc ”, a declarat ea la ”Teo Show”, în urmă cu un an.