Elena Udrea, gest disperat. Cum vrea să scape de închisoare fostul ministru: „Mă gândesc să cer şi eu”
Elena Udrea vine cu un gest disperat! Celebra fostă blondină din politică vrea să scape de închisoare. Fostul ministru a adus aminte de un caz grav petrecut în România. Aceasta s-a agățat de ,,rezolvarea” simplă de atunci și își dorește să aplice același lucru în cazul său. Cum și-a propus să plece cât mai rapid din spatele gratiilor? „Mă gândesc să cer şi eu. Doar un nebun și-ar fi riscat libertatea, cariera, ba chiar și viața”, a scris aceasta într-un mesaj postat pe rețelele de socializare.
Elena Udrea, gest disperat: cum vrea să iasă din închisoare?
Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Instanța a respins și a menținut sentința inițială de 6 ani de închisoare cu executare. Ea a fost prinsă în Bulgaria.
Judecătorii Curții de Apel de la Sofia au hotărât în cele din urmă extrădarea fostului ministru. Cea din urmă a fost condamnată în România pe data de 7 aprilie, iar de atunci se chinuie să scape de închisoare sub diverse motive. Aceasta a adus acum aminte de cazul Cămârzan.
Mai exact, este vorba despre un criminal din Brașov care și-a omorât bunica și a fost trimis acasă fără să fie tras la răspundere pe motiv că a fost lipsit de discernământ la momentul crimei. Blondina a scris pe pagina oficială de Facebook faptul că se gândește și aceasta să ceară să fie declarată nebună și lipsită de discernământ.
,,Vreau și eu să fiu considerată…”
,,Ca urmare, văzând soluția din cazul lui Cămârzan? Vreau sa cer si eu sa fiu considerata nebuna si fara discernământ, pentru ca doar un nebun si-ar fi riscat libertatea, cariera, ba chiar si viata, daca ne gandim la ce i se întâmpla lui Rudel Obreja, victima colaterala a acestui abuz, pentru a face ceva bun pentru tara! In aceasta Gala, campionul mondial la Box de la aceea data, românul Lucian Bute, a castigat prin K.O centura IBF.
Gala Bute fiind cel mai mare eveniment sportiv organizat vreodata in Romania si cu cea mai mare audienta la toate categoriile, pe plan national si international, meciul lui Bute fiind retransmis de cateva ori chiar pe CNN, Euronews, Eurosport si alte canale tv. Nimeni pana atunci si nici de la Gala Bute incoace nu a mai reusit sa organizeze ceva macar asemanator in Romania, sau nici nu a mai incercat, vazand ce mi s-a intamplat mie.
Oamenii sanatosi la minte, nu fac nimic, se bucura linistiti de functiile lor si de privilegiile aferente, fara sa realizeze ceva si pentru tara, dar sunt liberi si fericiti! In timp ce eu ma lupt pentru dreptul de a-mi întâlni copilul de 3 ani, in pușcărie”, a fost mesajul postat de Elena Udrea pe pagina sa oficială de Facebook.