15 mart. 2023 | 15:26

Elena Udrea a trimis o coroană la înmormântarea lui Rudel Obreja. Ce a scris pe ea fostul ministru FOTO EXCLUSIV

Social
Elena Udrea a trimis o coroană la înmormântarea lui Rudel Obreja. Ce a scris pe ea fostul ministru FOTO EXCLUSIV
„Rudel Obreja nu a avut nicio vina, a iubit sportul, a iubit boxul” - Elena Udrea

Fostul președinte al Federațioei Române de Box, Rudel Obreja a fost depus astăzi în capelă, ulterior având loc în înmormântarea acestuia. Deși aflată în saptele gratiilor, la Penitenciarul Târgșor, Elena Udrea a surprins lumea afltă la funerariile fostului sportiv, trimițând o coroană la înmormântarea lui Rudel Obreja.

Fostu mare pugilist a fost înmormântat astăzi

Fostul mare pugilist și fost șef al federației de profil, Rudle Obreja fost dus azi pe ultimul drum. În cursul acestezi zile, familia, prietenii și apropiații, l-au condus pe Rudel Obreja pe ultimul drum. Decesul fostului spotiv a survenit după o luptă dură cu o boală nemiloasă. Slujba de înmormântare a avut loc la Biserica Belvedere din Capitală, iar printre cei care au participat la funerarii s-au aflat parlamentarii Florin Simion și Diana Șoșoacă.

Imediat după aflarea decesului, Elena Udrea, aflată în continuare la Penitenciarul Târgșor, scria un mesaj dur pe Facebook, acuzând autoritățile pentru faptul că nu i s-a permis mult mai devreme fostului sportiv să beneficieze de tratament, acesta fiind unul din motivele invocate de Udrea referitoare la moartea prematură a lui Rudel Obreja:

„A intrat în pușcărie sănătos, însă epuizat sufletește de atâta nedreptate si cu o mare suferința pentru copii mici si soția lăsați acasă, așa cum povestește cel cu care a fost închis alături de el de fiecare data. După o luna a început sa se simtă rău, dar doctorul de la Jilava nu l-a luat în serios si încă doua luni l-au ținut în pușcărie cu diagnostice și tratamente greșite.

După patru luni in sfârșit au acceptat sa îl trimită la spitalul Fundeni unde i s-a descoperit cancer la pancreas, însă din păcate era prea târziu, era in faza terminala. Doar la presiunea presei l-au pus liber fără însă sa-i dea voie in afara țării sa se trateze.”, a transmis Elena Udrea prin intermediul Facebook,a cuzând autoritățile române.

Vezi și: Ultimele cuvinte ale lui Rudel Obreja înainte să moară. Dezvăluirile cutremurătoare ale soției: „Dumnezeu să-i ierte pe călăii mei! I-am iertat pe toți!” EXCLUSIV

Elena Udrea a trimis o coroană la înmormântarea lui Rudel Obreja

Mai mult ca sigur că, dacă ar fi putut, ar fi fost prezentă astăzi la slujba de înmormântare a acestuia. Dar, spre surprinderea celor aflați la Biserica Belvedere, Elena Udrea a reușit să trimită o coroană de flori la înmormântarea acestuia, pe care era scris un mesaj emoționant: „Odihnește-te în pace în Ceruri – Elena Udrea”. În aceeași postare dură la adresa autorităților, fostul ministru a mai declarat că:

„Nu a avut nicio vina, a iubit sportul, a iubit boxul, a fost un patriot. Si-a dorit sa il aducă pe Bute sa boxeze in România in fata concetățenilor lui si așa cum milioane de români își doreau atunci si pentru asta a plătit cu libertatea si acum chiar cu viața.

Toți cei care au fost părtași la acest abuz al justiției “statului paralel” care este dosarul “Gala Bute”, trebuie sa îl aibă pe conștiința, a murit un om, un tata, un soț. Au rămas 3 copii fără tată! Dumnezeu sa te odihnească in pace, Rudel Obreja!”, a scris Elena Udrea într-o postare pe Facebook.

Fostul pugilist și președinte al Federației Române de Box a fost înmormântat astăzi, fiind condus de familie pe ultimul drum. Condoleanțe familiei!

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Trădarea care a șocat România. Dramatica noapte care schimbat definitiv cursul istoriei
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro