Elena Ionescu a cedat la Survivor. Ce decizie a luat echipa de la Kanal D

de: Ana Chivu
17 03. 2020

Clipe grele pentru echipa Faimoșilor! Elena Ionescu s-a accidentat, iar din cauza unui atac de panică atunci când s-a văzut rănită a leșinat. Ce decizie a luat echipa de la Kanal D cu privire la participarea acesteia mai departe în competiție?

Elena Ionescu a cedat la Survivor

Elena Ionescu a speriat pe toată lumea din echipa ei în ediția care a avut loc aseară. Din păcate, mai mult ca sigur le-a dat emoții mari și celor care o privesc de acasă. Aceasta a încercat să le vină în ajutor noilor veniți și s-a oferit să taie ea nucile de cocos. Solista nu și-a dat seama că avea mâna puțin umedă, iar atunci când a încercat să taie o nucă mâna i-a alunecat iar cuțitul i-a ricoșat în palmă. Cu toate că în echipa Faimoșilor au existat mereu neînțelegeri, mai ales atacuri și jigniri personale, toți au dat la o parte orice percepție individuală și au ajutat-o pe Elena să-și revină.

Antipatiile nu și-au mai avut locul, dat fiind un accident destul de grav. Din cauza atacului de panică provocat de lovitură, Elena și-a pierdut cunoștința preț de câteva momente, timp în care toți coechipierii au strigat după ajutor. La scut timp, un echipaj medical și-a făcut apariția și i-a acordat înhrijirile medicale urgente, ulterior cântăreața fiind dusă la spitalul din apropiere. Aceasta și-a revenit și s-a prezentat la proba următoare. Echipa de la Kanal D a lăsat-o să participe mai departe în show, îdupă ce s-au pus de acord cu medicul care a consultat-o.

Elena Ionescu s-a accidentat la Survivor

„Am simțit o durere, apoi mi s-a pus alb în fața ochilor”

„M-am trezit, am văzut deasupra mea niște fețe care țipau și mă loveau și nu știam ce se întâmplă. Mă durea puțin capul, mi-am dat seama că m-am lovit și puțin la cap. Colegii mei au fost foarte drăguți, nu știau ce să-mi mai facă. Asiana mi-a spus că am speriat-o foarte tare. Nu mă sperii eu din atât. Se întâmplă accidente, așa e în junglă, sper doar să nu se simtă nimeni vinovat. Nu știu ce mi s-a întâmplat. Am simțit o durere, apoi mi s-a pus alb în fața ochilor, m-am trezit după nu știu câte minute. Important e că am fost bine, am ajuns apoi la Urgență și acum totul e în regulă”
Elena Ionescu