Elena Gheorghe, adevărul despre relația cu soțul ei: ”Și cu riscul că vom fi dați afară”
Elena Gheorghe se iubește de 16 ani cu partenerul său, Cornel Ene, iar de 9 ani și-a unit destinul cu alesul său. Totuși, puțini știu ce se întâmplă, de fapt, între ei.
Elena Gheorghe, totul despre mariajul său. Ce detalii a făcut publice
Cei doi sunt împreună de foarte mult și timp și au rămas alături unul de celălalt la bine și la greu, dar Elena Gheorghe a spus adevărul despre mariajul său abia acum.
Elena Gheorghe și soțul ei, Cornel Ene, se bucură de un eveniment emoționant din viața lor.
Cei doi au împlinit 16 ani de relație și 9 ani de căsătorie, așa că vedeta s-a decis să îi transmită un mesaj alesului ei în mediul virtual.
„9 ani de când ne-am căsătorit și 16 de când suntem împreună și la bine, și la greu. Iubirea noastră este mai puternică ca oricând.
Te iubesc pentru ceea ce sunt lângă tine, pentru fiecare clipă în care suntem noi așa cum ne-am cunoscut, simpli.”, a transmis artista în mediul online.
Elena Gheorghe și Cornel Ene, un cuplu încercat. Prin ce au trecut cei doi
Elena Gheorghe și Cornel Ene începeau o relație pe 30 iulie 2005 și mergeau împreună spre altar 6 ani mai târziu.
Cei doi se bucură în prezent de doi copii, Nicholas, în vârstă de 10 ani și Amelie Nicole, în vârstă de 4 ani.
Ei formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul românesc, dar puțini știu ce au sacrificat pentru povestea lor de dragoste.
Elena Gheorghe dezvăluia că a trecut peste cuvântul familiei sale pentru a sta alături de partenerul ei.
Ba chiar, cei doi nu au ascultat nici de colegii lor din trupa Mandinga când au început relația, iar aceștia riscau să renunțe la cariera construită până atunci.
Cornel Ene și Elena Gheorghe nu s-au lăsat și au încercat să facă tot posibilul pentru a avea o iubire frumoasă.
Ce a făcut Elena Gheorghe pentru partenerul ei: ‘Am trecut peste cuvântul familiei’
S-au confruntat cu foarte multe probleme, dar Elena Gheorghe și Cornel Ene au reușit să rămână împreună și să demonstreze că dragostea învinge de fiecare dată, chiar dacă o lume întreagă le-a pus bețe în roate.
„În relația mea cu soțul meu am trecut prin foarte multe încercări, am trecut peste cuvântul familiei, peste cel al trupei din care făceam parte amândoi (n.r. Mandinga), chiar și cu riscul că vom fi dați afară, am trecut prin Rai și Iad și cine ne cunoaște cu adevărat știe despre ce vorbesc, însă dragostea noastră întotdeauna a învins și îi mulțumim Celui de Sus în fiecare secundă pentru asta.”, explica Elena Gheorghe în trecut.