Majoritatea românilor abia mai țin pasul cu cheltuielile și ce mai mulți se gândesc cu teamă la facturile din acest sezon rece. Seria scumpirilor le-a făcut în special pe gospodine să găsească metode care mai de care mai speciale și simple pentru economia din locuință. Un număr mare dintre ele și-au dat seama cum pot să scape de facturile nedorite la curent cu ajutorul unui aparat electrocasnic pe care nu l-au avut în vedere până acum.
Românii abia mai țin pasul cu cheltuielile, iar cei mai mulți caută metode care mai de care mai eficiente pentru economie. Gospodinele încearcă și ele să renunțe la unele aparate electrocasnice care consumă mult, iar în acest sens au uitat de cuptor sau aragaz și se folosesc de oala sub presiune.
Acesta este dispozitivul care consumă puțin și poate să înlocuiască aparatele pe care le folosești zilnic. El extrage cantități diferite de energie și te ajută să nu stai nici prea mult timp în bucătărie, așa că te poți bucura chiar mai mult de compania celor dragi.
Cele mai multe doamne o folosesc doar când vor să gătească alimente care se fierb greu precum: friptura de porc/miel sau ciorba de fasole boabe. Cu toate astea, poți să prepari în ea chiar și rețetele de zi cu zi. O astfel de oală se găsește și la 6 litri în magazine, astfel că nu este nevoie să îți faci probleme nici în privința cantității.
Dispozitivul sub presiune cu această cantitate are nevoie de aproximativ 1.000 de wați sau aproximativ o treime din energia pe care o folosește un cuptor mare. Poate puțini știu, dar cuptoarele electrice consumă de obicei aproximativ 3.000 de wați, în funcție de temperatură.
Specialiștii susțin că diferența dintre cuptor și o oală de acest gen se va vedea cu siguranță la final de lună la facturile de curent. Experții recomandă ca gospodinele să fie atente la manualul de instrucțiuni după ce fac o asemenea achiziție. Oalele sub presiune pot fi un real pericol pentru oamenii care nu sunt atenți.
Acestea fierb pentru mult timp la o temperatură mare, iar la finalul procesului trebuie să fie lăsate să își elimine presiunea prin butonul de pe capac. Cel mai bine este să nu te grăbești după ce termini de gătit și să ai răbdare cu dispozitivul pentru a evita orice risc.