Electric Castle 2021 a fost amânat. Când va avea loc, de fapt, festivalul mult așteptat de români
Celebrul festival Electric Castle 2021 a fost amânat! Organizatorii au oferit toate detaliile despre iubita petrecere pentru care mulți de peste meleaguri se deplasează în România. Când va avea loc?
Electric Castle 2021 a fost amânat! Când va avea loc?
Ediția cu numărul 8 a celebrului festival se amână! Electric Castle nu va avea loc anul acesta, conform deciziei organizatorilor după ce au luat în vedere vremurile aspre pe care încă le trăim.
Deși lucrurile se relaxază, în cazul unui astfel de eveniment unde numărul mare de bilete e primordial nimic nu mai poate fi făcut. Cu toate că dățile în care ar fi avut loc seria de concerte sunt altele acum, cei care se ocupă în detaliu de festival au reconfirmat headlinerii pentru 2022 – Twenty One Pilots, Gorillaz & Deftones.
Cei din urmă au promis celor care așteptau cu sufletul la gură ca pandemia să nu împiedice spectacolul fabulos că vor fi depuse eforturi ca line-up-ul să fie cel mai bun, ca întotdeauna.
Biletele rămân astfel valabile pentru anul viitor, iar cei care nu le mai doresc pot beneficia de restituirea integrală a sumelor. Mai multe detalii despre acest lucru se anunță pe paginile de socializare oficiale ale festivalului.
Petrecăreții și-au luat și în anul în curs adio de la distracția în toi și de la trupele pe care abia așteptau să le audă live. Astfel, ediția cu numărul 8 din Electric Castle se mută pentru datele cuprinse între 13-17 iulie 2022.
Majoritatea românilor au mulțumit organizatorilor pentru anunțul făcut încă de pe acum: „Multumim de coloana vertebrala, ca nu ati anuntat cu 10 zile inainte. Multumim si de efort si sa ne vedem cu bine”, a scris unul din internauți.
„Chiar nu putem lăsa să treacă încă un an pe lângă noi”
„Totuși, am reușit să reconfirmăm headlinerii pentru 2022, Twenty One Pilots, Gorillaz & Deftones și vom depune eforturi, ca întotdeauna, să vă putem oferi cel mai bun line-up. În acest moment nici nu ne putem imagina cum va fi să deschidem din nou porțile festivalului pentru a ne revedea după această absență lungă și dureroasă.
Toate biletele rămân valabile pentru anul viitor. Vor exista și opțiuni pentru restituirea banilor pe bilete. Revenim cu mai multe detalii în curând. Acum că e oficial, parcă e și mai trist. Chiar nu putem lăsa să treacă încă un an pe lângă noi și vom continua să lucrăm alături de autorități pentru a găsi soluții astfel încât să putem avea evenimente la vară. De la fani și toți cei care lucrează în această industrie, cu toții sperăm să ne putem bucura cât mai curând de concerte și festivaluri.
Până atunci, aveți grijă de voi. Ne e tare dor de toată lumea”
(Sursa: Electric Castle -facebook.com)