Ies la iveală noi detalii despre naufragiul iahtului de lux, din largul coastei Siciliei. O persoană a murit și șase sunt date dispărute, în timp ce 15 au reușit să se salveze și să ajungă, cu o plută, la o altă ambarcațiune. Căpitanul acesteia din urmă a povestit ce a văzut și cum a reușit să salveze o parte dintre pasageri și membrii echipajului de pe vasul scufundat.
Poliția italiană a deschis o anchetă, după ce un iaht cu pânze s-a scufundat în noaptea de duminică spre luni, în largul coastei Siciliei. O furtună puternică a dus la naufragiul bărcii, iar șase persoane au fost date dispărute, în timp ce una a fost găsită moartă. Alte 15 persoane, printre care se numără pasageri și membri ai echipajului, au reușit să se salveze, cu ajutorul unei plute.
Cei 15 au fost luați de o altă ambarcațiune, aflată în apropiere, iar căpitanul acesteia a stat de vorbă cu anchetatorii și cu presa. Karsten Borner a povestit că o tornadă a afectat puternic coasta Siciliei, luni dimineața, iar barca pe care o conducea a fost la un pas să lovească ambarcațiunea de 14 milioane de lire sterline, care s-a scufundat.
Căpitanul a povestit că iahtul Bayesian era ancorat când a început furtuna. La scurt timp după tornadă, a început să se scufunde, fiind inundat. El a spus că a văzut ceva ce semăna cu o rachetă în apă, apoi din ce în ce mai mult fum. La scurt timp, a observat pluta cu cele 15 persoane care au reușit să se salveze la timp.
”Am reușit să menținem nava pe poziție, iar după ce furtuna s-a terminat, am observat că barca din spatele nostru a dispărut. A fost o lumină și am văzut că nava era alături, apoi am văzut doar un triunghi. Totul s-a întâmplat foarte rapid. Apoi, furtuna s-a terminat. Am văzut ceva roșu, așa că prietenul meu și cu mine au mers să vedem ce este și am găsit această plută de salvare, cu 15 oameni în interior”, a povestit căpitanul, potrivit BBC.
Iahtul din Sicilia care s-a scufundat
Cele 15 persoane salvate, printre care și un copil de un an, au fost examinate de medici, iar opt dintre ele au avut nevoie de spitalizare. Barca s-a scufundat în apropierea orașului Palermo din Sicilia și avea la bord 22 de persoane, dintre care 10 erau membri ai echipajului și 12 erau pasageri.
Garda de coastă a început imediat căutările victimelor, iar operațiunea a luat amploare. La căutările celor dispăruți participă un elicopter, scafandri și numeroase nave ale autorităților. Căutările au loc în jurul epavei iahtului, care a fost localizată la o adâncime de 50 de metri.