Echipa lui Gigi Becali are un nou antrenor. A semnat azi dimineață și s-a dus direct la antrenament VIDEO

de: Popescu Oana
18 08. 2021

Echipa lui Gigi Becali are un nou antrenor. La doar 3 zile după eșecul în fața Rapidului din campionat, FCSB și-a schimbat tehnicianul. Locul lui Dinu Todoran a fost luat de Edi Iordănescu, rivalul din sezonul trecut al roș-albaștrilor. Fostul antrenor de la CFR Cluj a semnat, miercuri dimineață, contractul, apoi s-a dus direct la antrenamentul formației.

Echipa lui Gigi Becali are un nou antrenor

Echipa lui Gigi Becali are un nou antrenor. După înfrângerea cu Rapid, de duminică seară, patronul FCSB s-a decis să taie nodul gordian. Becali a căutat imediat un înlocuitor pentru Dinu Todoran și l-a găsit foarte repede. Acesta e nimeni altul decât vechiul rival din sezonul trecut, Edi Iordănescu, fostul tehnician de la CFR Cluj. Latifundiarul a suferit „o schimbare la față” și s-a arătat dispus să îi cedeze lui Iordănescu frâiele echipei, fără ca el să mai intervină, după cum îi era obiceiul.

Edi Iordănescu a fost anunțat oficial pe contul de facebook al FCSB drept antrenor principal. Vechiului sfaff i se vor alătura Alexandru Radu și Michele Iannucci, în postura de antrenori secunzi. Pe contul clubului a fost prezentat și un clip de la primul antrenament al roș-albaștrilor susținut sub comanda lui Edi Iordănescu. De altfel, tehnicianul de 43 de ani a fost prezent la baza din Berceni imediat după ce a semnat contractul.

A semnat azi dimineață și s-a dus direct la antrenament

Gigi Becali a avut de așteptat până miercuri dimineață pentru ca Edi Iordănescu să semneze contractul. Avocații antrenorului au studiat toată noaptea clauzele din contract. Tehnicianul ceruse să fie incluse neapărat, negru pe alb, anumite prevederi speciale. Astfel, dacă va fi demis în timp ce echipa se află pe unul dintre primele 3 locuri, va primi suma de 500.000 de euro. De asemenea, Edi Iordănescu poate pleca oricând, în caz că Becali se va mai implica la echipă ori va comenta public despre antrenor și jucători.

Este și finalul erei faimoaselor telefoane date pentru schimbări chiar în timpul partidei. Edi Iordănescu își va păstra salariul avut la CFR Cluj, 20.000 de euro pe lună și va primi un bonus de 100.000 de euro dacă va câștiga titlul. Contractul e valabil pe 9 luni, până la finalul acestei ediții de campionat, după care va fi renegociat. Conform sport.ro, Edi Iordănescu ar fi semnat contractul în jurul orei 7 dimineața, după care a plecat direct la baza de antrenament de la Berceni, unde a ajuns primul.

Deși Becali anunțase că va fi prezent pentru a-l prezenta echipei, patronul FCSB n-a mai ajuns. Deja, Edi Iordănescu le-a ținut un discurs jucătorilor, în vestiar. Apoi a început sesiunea de antrenamente. Iordănescu a evitat să iasă la ședința de pregătire, cât erau reporterii prezenți. Se pare că joi va avea loc prezentarea oficială, la „Palat”, iar acolo Iordănescu va vorbi despre planurile sale în calitate de antrenor al echipei.