E vorba despre toți cei care stau la bloc și nu numai. Vine poliția la ușă dacă faci asta

Poliţiştii vor veni la uşa celor care nu respectă regulile impuse de autorităţi

Numărul din ce în ce mai mare de infectări cu noul coronavirus aduce şi noi restricţii din partea autorităţilor. Unele localităţi se află deja în cod roşu, însă nu toţi românii sunt dispuşi să respecte regulile impuse pentru oprirea răspândirii virusului. Din acest motiv, poliţiştii vor începe controalele chiar şi în locuinţele cetăţenilor.

Poliţia vine la uşa ta dacă nu respecţi restricţiile impuse de autorităţi

În urma creşterii numărului de persoane infectate cu SARS-COV2, Guvernul a luat o nouă serie de măsuri. În unele localităţi, printre care şi Capitala, purtarea măştii este obligatorie şi în spaţiile deschise, instituţiile de învăţământ au fost închise, alături de restaurante şi săli de jocuri. O altă restricţie importantă ţine de evenimentele private care s-au mutat de la terase în casele românilor. În cazul în care vecinii observă că legea nu este respectată, aceştia sunt îndemnaţi de autorităţi să sune la 112.

“Dacă fac acasă cu 20 de oameni, este la limita regulii impuse de noi. Dacă fac deja cu 30 de oameni, atunci, dacă organele de control sunt sesizate, aplică amenzi. Aşa este în momentul de faţă decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, statuată prin hotărâre de guvern.

Este o practică nu doar în România. Nu inventăm noi apa caldă şi nu sunt românii mai delaţionişti decât alţi cetăţeni din lumea aceasta. Şi în Germania şi în Elveţia unde sunt sesizate încălcări ale regulilor stabilite intervin organele de aplicare şi de respectare a legii. E ceva absolut firesc. Până la urmă noi suntem o comunitate şi funcţionăm într-o solidaritate din aceasta care transcede statutul social. Oamenii pot să sesizeze Poliţia, Poliţia aplică legea şi dorinţa noastră este, făcând publice acest măsuri şi pericolele care îi aşteaptă pe cei care încalcă legea, să creştem gradul de conformare”, a spus Raluca Ţurcan, conform Digi24.

Raluca Ţurcan, despre adunările din locuinţe Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Raluca Ţurcan, despre adunările din locuinţe Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Ce amenzi poţi primi dacă nu respecţi legea

De asemenea, vicepremierul a explicat că persoanele care nu vor ţine cont de regulile impuse pentru oprirea răspândirii virusului chinez vor primi amenzi usturătoare.

“Noi nu stăm acum să avem o satisfacţie personală din numărul de amenzi date. Pentru că nu acesta este scopul. Scopul este să prevenim răspândirea îmbolnăvirii cu acest virus, să creştem gradul de conformare. Dacă lumea nu se conformează şi nu înţeleg oamenii că, până la urmă, riscă să-şi omoare membri ai familiei, membri ai comunităţii, atunci trebuie să suporte şi rigorile legii”.

Până astăzi, 27 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 217.216 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 155.630 au fost declarate vindecate. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.724 cazuri noi de persoane infectate. Numărul morţilor, însă, a depăşit recordul anterior: 104 români şi-au pierdut viaţa.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI