E oficial, fragmentele găsite la Nufăru sunt dintr-o dronă rusească. Cum vor fi avertizaţi românii fără semnal la telefon în cazul unui atac
Este oficial, fragmentele găsite în cursul zilei de miercuri, 13 septembrie, între localitățile Nufăru și Victoria din județul Tulcea sunt dintr-o dronă care este la fel ca cele folosite de armata rusă. Ministerul Apărării Naționale a transmis că specialiștii au analizat resturi ridicate de la fața locului.
Fragmente dintr-o dronă, descoperite în Tulcea
Ministerul Apărării Naționale a transmis în cursul zilei de miercuri, 13 septembrie, că în zona localităților Nufărul și Victoria, din județul Tulcea, au fost găsite unele fragmente care ar fi putut proveni de la o dronă, ce era împrăștiate pe o suprafață de câteva zeci de metri. La scurt timp, a fost trimis un elicopter al Forțelor Aeriene care a ridicat probe din zonă, spre verificare.
Verificările vin în contextul în care noaptea trecută, oamenii din mai multe localități din Deltă au apelat numărul unic de urgență 112 pentru a anunța că au auzit drone căzute în zonă.
MApN confirmă că acestea provin de la o dronă rusească
Echipa de cercetare din cadrul Ministerului Apărării care a mers în zona aflată la aproximativ 1,5 km Est de localitatea Nufăru, județul Tulcea, a ridicat probe de la fața locului, care au fost analizate și expertizate tehnic.
Potrivit informațiilor, ”fragmentele în cauză sunt dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă”, astfel că expertiza continuă pentru a se desluși circumstanțele în care acestea au ajuns pe teritoriul țării noastre.
„Din primele date transmise, a rezultat că fragmentele în cauză sunt dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă. Procesul de expertizare continuă pentru stabilirea circumstanțelor producerii acestui incident.
Ministerul Apărării Naționale reiterează faptul că atacurile Federației Ruse asupra infrastructurii portuare a Ucrainei de la Dunăre, executate în proximitatea graniței cu România, sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional”, se arată în comunicatul MApN.
Citește și: De ce nu au detectat radarele Armatei dronele rusești căzute în România? Explicaţia dată de cei de la MApN
Cum vor putea fi avertizaţi despre un atac locuitorii din zonele din Tulcea fără semnal la telefon
Locuitorii din județul Tulcea, cei care stau aproape de granița cu Ucraina sunt speriați de zgomotele pe care le aud în ultima perioadă, dar mai ales de faptul că unele resturi din armamentul rus ajung pe teritoriu românesc.
În acest context, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a venit cu un anunț important. În cazul unor posibile atacuri cu drone, în locurile în care românii nu au semnal la telefon pentru a putea primi mesajele RO-Alert, autoritățile vor veni cu avertismente prin portavoce.
Reamintim faptul că autoritățile române au trimis mesaj RO-Alert în 8 localități din județul Tulcea, aflate în apropierea graniței cu statul invadat.
Forţele ruse au continuat, în noaptea de marţi spre miercuri, atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Reni şi Izmail, fiind rănite cel puțin șapte persoane, dintre care 3 în stare gravă, a transmis guvernatorul regiunii Odesa Oleh Kiper.