15 dec. 2024 | 15:48

”E o surpriză!”. Se deschide un tronson de pe Autostrada Moldovei. Din ce dată va putea fi circulată

News
”E o surpriză!”. Se deschide un tronson de pe Autostrada Moldovei. Din ce dată va putea fi circulată
Se deschide un tronson de pe Autostrada Moldovei

Se deschide un tronson de pe Autostrada Moldovei A 7! Șoferii vor putea circula pe acesta chiar de anul acesta, spre surprinderea tuturor, deoarece se spunea că acest lucru ar fi imposibil în 2024.

Se deschide un tronson de pe Autostrada Moldovei

Așadar, surpriză de proporții pe A7 Autostrada Moldovei, unde va fi dat în folosință un nou tronson, spre surprinderea tuturor. Estimările inițiale ale experților independenți spuneau că o inaugurare până la final de an ar fi fost practic imposibilă. Avertizează chiar că, „pe altarul vitezei, se sacrifică acum calitatea”.

Vorbim mai exact despre Lotul 3 din A7 Buzău – Focșani, care este practic ultimul tronson lipsă din cele patru din A7, care unește cele două municipii reședință de județ. Tronsonul 3, lung de aproape 36 de kilometri, va fi dat în circulație cu aproape patru luni înainte de termenul contractual. Citește și O nouă autostradă în România. Încep lucrările pentru un lot important, şoferii aşteptau de mult timp acest anunţ

Tronsonul, terminat cu 4 luni în avans

Construit de compania românească UMB a omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, tronsonul era în urmă acum câteva luni, iar experții independenți estimau pentru că o inaugurare până la final de an ar fi aproape imposibilă. Cu toate acestea, șoferii vor putea circula pe acest tronson începând cu data de 20 decembrie.

„E o surpriză”, recunoaște Ionuț Ciurea de la Asociația Pro Infrastructura, cea mai prezentă voce din societatea civilă care urmărește marile programe de infrastructură din țară. „În condiții normale nu erau șanse, dar iată că s-a făcut asta. Calitatea, din păcate, nu o să fie optimă, dar pe altarul vitezei se sacrifică acum calitatea”, a declarat Ciurea pentru HotNews.ro, explicând că avansul pe final de an în șantier s-a făcut surprinzător.

„Pentru mine, cel puțin, e o surpriză că și-a asumat Umbrărescu costurile astea și că se trage atât de tare, că nu mai e niciun fel de presiune pentru a se trage tare, nu mai sunt alegeri”, spune Ciurea.

Ciurea a remarcat faptul că în ultimele săptămâni s-au turnat peste 20 de kilometri de asfalt de uzură în condiții de temperaturi mici și umezeală, ceea ce în mod normal înseamnă lucrări care ar putea fi problematice la un moment dat. Tot sursa respectivă mai precizează că autostrada va avea un termen de garanție de 10 ani, iar constructorul își va asuma să repare autostrada pe banii săi, dacă vor apărea probleme. Citește și Ei sunt moștenitorii UMB. Cum arată copiii lui Dorinel Umbrărescu. Alexandru și Răzvan au pe mână sute de milioane de euro și mii de angajați

”Sunt surprins”

„Sunt surprins însă că își asumă niște costuri și niște riscuri atât de mari, că vorbim de milioane. Uzura e scumpă. Să o frezezi și să o așterni iar după doar puțin timp nu e tocmai ieftin”, spune reprezentantul API.

Reprezentantul Pro Infrastructura recunoaște că deschiderea traficului pe Lotul 3 din A7 Buzău – Focșani este cea mai mare surpriză a anului, comparabilă cu finalizarea neașteptată a primului tronson din Drumul Expres DEx12 Craiova – Pitești realizat de turcii de la Ozaltin.

„Da, e o surpriză de același calibru. Eu nu mă așteptam să se deschidă atât din motive tehnice, dar și din motivul că nu mai există presiunea politică, fiind trecute alegerile”, spune expertul.

Parteneri
Ce spunea Nicu Sârghea, tobosarul Vunk, înainte cu puțin timp să se stingă. Dialogul făcut public este tulburator
Redactia.ro
Un preparat scump în meniurile de azi din întreaga lume, hrana de bază a țăranilor români de acum un veac
Click.ro
Unde fug și cum trăiesc dictatorii în exil. Viața unora dintre cei mai brutali lideri ai lumii după ce au fost înlăturați de la putere
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Final de poveste. Alexia Eram s-a sărutat cu noul iubit în văzul tuturor! L-a dat uitării definitiv pe Mario Fresh definitiv!
Unica.ro
Decembrie neobișnuit. Temperaturile o iau razna în următoarele zile
EVZ.ro
”Uită-mă, nu mă întorc”. Mario Fresh, mesaj ascuns pentru Alexia Eram! S-a aflat totul despre motivele despărțirii
Spynews
Revine Călin Georgescu?! Greșeala flagrantă a serviciilor secrete. Îi oferă victoria pe tavă
Capital.ro
S-a iubit cu Florin Chilian, a dispărut din showbiz, a născut, iar acum e complet schimbată. Imagini rare cu soțul și fetița ei
Avantaje
PENSIONARII care RISCĂ să își PIARDĂ PENSIILE. DOCUMENTUL care trebui DEPUS
Mediaflux
Cum i-a urat Naomi Hedman "La mulți ani" iubitului ei, Andrew Barabancea, de ziua lui de naștere. Imaginea publicată de vedetă / FOTO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro