„E cel mai bine plătit om din fotbalul românesc”. Florin Prunea a dezvăluit în direct salariul lui Răzvan Burleanu, dar a fost contrazis. Cât ar câștiga, de fapt, președintele FRF
Răzvan Burleanu nu este un personaj „prea iubit” în lumea fotbalului, iar Florin Prunea este un adversar feroce al președintelui Federației Române de Fotbal. Fostul internațional este nemulțumit că naționala a retrogradat după ce a terminat pe ultimul loc grupa din Liga Națiunilor și a dezvăluit ce salariu are cel care se află în fruntea federației de opt ani.
Replica Federației Române de Fotbal, după atacul lui Florin Prunea
Oficialii Federației Române de Fotbal au ripostat după atacul lui Florin Prunea și au dezvăluit cât câștigă în fiecare lună președintele Răzvan Burleanu: 20.000 de lei.
- Salariul lunar al președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, este de 20.000 lei net, aproximativ 4.000 de euro.
- Deși ocupă și funcțiile de Administrator SC Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia și Președinte al Academiei Naționale de Fotbal, Răzvan Burleanu nu este remunerat pentru acestea.
- Totodată, facem apel la mass-media să nu promoveze declarațiile domnului Florin Prunea care incită la violență și huliganism și care depășesc granițele activității profesionale a președintelui FRF sau ale fenomenului fotbalistic din România.
Biroul de Presă al Federației Române de Fotbal
Știrea inițială:
Florin Prunea a dezvăluit ce salariu are președintele FRF, Răzvan Burleanu
Naționalele de fotbal are României se zbat în mediocritate, dar la Federația Română de Fotbal domnește huzurul. Ultimul exemplu este echipa de seniori. Trupa lui Edi Iordănescu a adunat doar șapte puncte în grupa din Liga Națiunilor și a terminat pe primul loc. Oamenii care conduc federația nu s-au grăbit să-l dea afară pe selecționer, așa cum spune contractul, ci au decis să-i ofere în continuare susținere și pentru campania din preliminariile Campionatului European din 2024.
Florin Prunea este convins că toate aceste eșecuri sunt din vina celor din federație. Mai cu seamă din cauza președintelui Răzvan Burleanu care ar avea și un salariu foarte mare.
„Eu acum am aflat. Noi avem un președinte de federație care câștigă în jur de 30 de mii de euro în mână pe lună. Este inadminisibil, la fotbalul nostru, ca el să câștige, cu poziția pe care o are acum la FIFA, unde a fost numit, nu a fost votat, în Consiliul FIFA, salariul de la Federație plus diurne, este cel mai bine plătit om din fotbalul românesc.
Și peste antrenori, și peste ce vrei tu. Din România vorbesc. Poate Dan Petrescu… nu știu cât are, 20-30 de mii. Și la noi fotbaliștii sunt neplătiți cu lunile, la noi antrenorii… bătaie de joc. Competițiile, am văzut acum un rezultat la Liga 3, 19-0, competiție organizată de către Federația Română de Fotbal”, a declarat Florin Prunea pentru ProSport.ro.
Protest împotriva conducătorilor FRF, la meciul România – Bosnia
Fanii sunt și ei revoltați, iar partida România – Bosnia, ultima din grupa din Liga Națiunilor, au cerut demisia celor care conduc fotbalul românesc.
„Păi, noi mai avem dreptul să vorbim despre Campionate Europene și Mondiale? Păi, vine decontul acum pe data de 9, că l-am auzit pe minipreședintele Federației Române de Fotbal… Așa este, este minipreședinte și FRF nu mai este Federația Română de Fotbal, este miniFederația Română de Fotbal, după performanțe.
Pot suporterii să îi facă suporterii… ținta să i-o pună, știi unde să i-o pună? (n.r. – referitor la bannerele afișate de către suporteri cu Răzvan Burleanu țintit) Pe casă. Ăsta nu pleacă de acolo decât cu picioarele înainte. Unde mai câștigă el asemenea bani?”, a mai spus fostul internațional.