Patru frați au murit arși, în noaptea de miercuri spre joi, în Timișoara, după ce soba din camera în care dormeau a luat foc. Locuința este devastată și durerea fără margini.
Patru frați din Timișoara, cu vârste cuprinse între 3 luni și 14 ani, au murit, în noaptea de miercuri spre joi, 15-16 ianuarie, arși de vii. Soba din camera în care dormeau a luat foc. În încăperea cuprinsă de flăcări erau 5 frați, dar cel mare a reușit să scape cu viață.
Vecinii aduc acuze grave părinților, susținând că aceștia aveau alte preocupări decât cele pentru îngrijirea lor. Direcția Generală de Asistență Socială a Protecției Copilului a primit anul trecut mai multe reclamații referitoare la situația micuților, care nu erau îngrijiți de părinți. Cu toate acestea, de fiecare dată la controlul în familie, totul a fost în regulă.
„Cât au locuit aici în Freidorf, copiii erau mai tot timpul singuri, murdari și neîngrijiți. Am făcut reclamații, dar familia era anunțată înainte de control și atunci părinții stăteau acasă, făceau puțină curățenie și totul era în regulă când venea asistența. După aceea copiii erau iar neglijați și lăsați de capul lor. Dacă Protecția Copilului și-ar fi dat interesul cum trebuie, poate acum acei copii ar fi trăit. Eu plâng în continuu de azi-noapte, nu vreau să se mai întâmple o asemenea tragedie”, spune o vecină.
Mama și tatăl copiilor au ajuns acasă la scurt timp după ce flăcările au cuprins casa. Tatăl consumase alcool. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și distrugere în cazul părinților ai căror copii au murit.
„Ancheta este in faza incipienta. Se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de ucidere din culpa si distrugere. S-a constituit echipa de cercetare la fata locului, iar impreuna cu pompierii se vor analiza toate imprejurarile care au dus la producerea tragediei”, informează reprezentanții Poliției Timiș, conform opiniatimisoarei.ro.