În cea mai mare parte a teritoriului, vremea se schimbă radical, iar canicula va fi înlocuită de ploi torențiale cu rafale puternice de vânt și descărcări electrice, însă o zonă a țării încă nu a scăpat, de tot, de căldură.
Valorile termice vor redeveni normale pentru această perioadă a anului, însă canicula și disconfortul termic se vor menține în zona de sud și sud-est a teritoriului, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va trece de pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime în țară se vor situa între 25 și 35 de grade Celsius, cele mai mari valori fiind înregistrate în zona de sud a teritoriului, în special în centrul și estul Munteniei precum și în partea continentală a Dobrigei.
Temperaturile minime se vor încadra între valorile de 14°C și 22°C, iar pe litoral minimele se vor situa între 24 și 36 de garde Celsius.
Pe parcursul zilei, se vor înregistra perioade de instabilitate atmosferică, ce se vor manifesta prin înnorări accentuate, urmate de averse cu caracter torențial, descărcări electrice și scurte intensificări ale vântului. Aceste fenomene meteorologice sunt așteptate în principal în Transilvania, Maramureș, Moldova, la munte și local în celelalte regiuni ale țării.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantitãţi de apã local de 20-25 şi izolat de peste 40-50 l/mp, iar pe alocuri vor fi vijelii şi cãderi de grindinã, iar presiunea atmosferică va fi cvasi-staţionarã, la valori scãzute.
În București, cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate doar în a doua parte a nopții, când se vor înregistra și aici averse, însoțite de descărcări electrice și intensificări scurte ale rafalelor de vânt.
Valorile termice se vor mai pondera duminică, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorilor de 33-34°C, însă disconfortul termic va fi mai ridicat, iar indicele ITU se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.
Temperatura minimă se va situa între 19°C și 21 de grade Celsius, nopțile revenind la normal și pierzându-și caracterul tropical.
Se vor înregistra și perioade de instabilitate atmosferică pe timp de zi, în care înnorările vor fi temporar mai accentuate și se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, de scurtă durată.
Pe parcursul zilei, se vor înregistra perioade de instabilitate atmosferică, manifestate prin înnorări accentuate, averse torențiale, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp local și izolat de peste 40-50 l/mp. Vor fi și vijelii și căderi de grindină.
Temperaturile maxime se vor încadra în jurul valorii de 25 de grade Celsius, iar cele minime se vor situa între 15 și 17 grade Celsius.
Vremea va fi călduroasă, cu disconfort termic ridicat în orele amiezii, indicele temperatură-umezeală (ITU) atingând pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi între 31 și 33 de grade, iar cele minime între 23 și 26 de grade, caracterizând o noapte tropicală.