Duminica Floriilor 2024 pică pe 28 aprilie și marchează întărea lui Iisus în Ierusalim. Această zi este foarte specială și vine înainte de Săptămâna Patimilor, ultimele zile petrecute de Iisus pe pământ înainte să învie. Această zi este marcată de câteva tradiții și obiceiuri, în special acela de a mânca pește, fiind a doua zi de dezlegare la pește din Postul Paștelui 2024.
Anual, cu o săptămână înainte de Paște, creștinii ortdocși sărbătoresc Floriile, zis în care Iisus a intrat în Ierusalim.
Iisus a intrat în Ierusalim pe un măgăruș și a fost întâmpinat cu flori, cu ramuri de măslin și a fost aclamat ca un împărat.
Vezi și: Vreme cum nu a mai fost de ani de zile de Florii şi de Paşte. Avertismentul vine de la meteorologi
Floriile marchează începutul Săptămânii Patimilor și nu are o dată fixă, fiind întotdeauna în Duminica de dinaintea Învierii.
Credincioșii respectă cu sfințenie obiceiurile și tradiții asociate cu această zi.
Pentru început, oamenii participă la Sfânta Liturghie de Florii, aducând la biserică ramuri de salcie pentru a fi sfințite.
Ei duc aceste ramuri acasă și le pun la ușile, porțile și ferestrele casei. Unii se împletesc în coronițe și le așează deasupra icoanelor pentru protecție și prosperitate.
Semnificația ramurilor de salcie, care înlocuiesc ramurile de măslin, are legătură cu legenda care spune că salcia s-a făcut punte peste un râu pentru Maica Domnului, ca să ajungă la Fiul ei. Fecioara Maria a sfințit salcia, ca mulțumire.
La sate, femeile își încing mijlocul cu crenguțe de salcie, în speranța că durerile de șale vor dispărea. În alte zone din România, ramurile de salcie sunt așezate sub pernă de către fetele nemăritate, pentru că se crede că astfel se vor mărita în anul respectiv.
Vezi și: Nume care se sărbătoresc de Florii. Cui trebuie să urezi „La mulți ani”
Mulți credincioși duc ramurile de salcie sfințite la mormintele celor dragi, ca să le prevestesc Paștele.
În această zi, mulți oameni se împărtășesc, pentru că există credința că cei care primesc Sfânta Taină își îndeplinesc orice dorință.
În Duminica Floriilor este interzis să speli sau să muncești, la fel ca în oricare altă sărbătoare cu cruce roșie.
De asemenea, nu trebuie să te speli pe cap, pentru că se spune că vei albi prematur. Dacă totuși o faci, ar trebui să folosești apă sfințită.
La miezul nopții, fetele fierb busuioc cu apă, iar dimineața se spală pe păr cu această apă, ca să le crească părul frumos și strălucitor.
Citește și: Ce semnificația are duminica de Florii. De ce avem această sărbătoare cu o săptămână înainte de Paște
Apa rămasă se toarnă la rădăcina unui păr.
În Duminica Floriile nu trebuie să lipsească peștele de pe masă. De asemenea, femeile nu trebuie să spele, să facă curat, să coasă sau să se vopsească.
Nu e bine să se planteze pomi în săptămâna dinaintea Floriilor, pentru că nu vor face roade.
Nu trebuie să te cerți cu cei din jurul tău, să ții ranchiună sau să vorbești urât. Nu trebuie să fii necumpătat, ci să fii echilibrat și smerit.
De Florii se merge la Biserică și nu se face niciun fel de muncă. În schimb, se obișnuiește să se dea de pomană, la fel cum oamenii merg la mormintele celor dragi pentru a pune rămurele de salcie sfințită.
De asemenea, nu e bine să arunci ramurile de salcie uscată din casă până nu aduni unele noi ca să le înlocuiești. Aceste ramuri sfințite îți protejează casa de rele.
Vezi și: Sâmbăta lui Lazăr sau Moșii de Florii. Ce e bine să dai de pomană pe 8 aprilie 2023
Începând cu seara de Duminica Floriilor se fac slujbele denumite denii. Acestea au rolul de a aminti despre ultimele momente din viața lui Iisus, de la intrarea în Ierusalim până la momentul Învierii.