Drama trăită de Fulgy la Obregia. Bietul de el, ce i-au făcut medicii de acolo

Drama trăită de Fulgy la Obregia. Bietul de el, ce i-au făcut medicii de acolo
Drama traita de Fulgy la Obregia

Ziua și dezvăluirile inedite despre Fulgy. Fiul Vioricăi de la Clejani a fost externat acum o săptămână de la Obregia, acolo unde a fost internat de urgență și legat 24 de ore din 24. Fratele Margheritei și-a anunțat fanii de la Instagram că s-a întors și le-a povestit experiența traumatizantă prin care a trecut cât timp a fost internat la dezintoxicare.

Drama trăită de Fulgy la Obregia

După ce a avut un derapaj puternic la adresa părinților săi, pe care i-a jignit, numindu-i „lăutari după ureche”, Fulgy a revenit la sentimente mai bune față de mama și tatăl său pe care acum îi laudă, fiindu-le recunoscători pentru cât de mult l-au ajutat în ultima perioadă.

Fulgy a povestit drama prin care a trecut atunci când a fost internat la Obregia. Se pare că fiul Clejanilor era de necontrolat, iar doctorii nu au avut încotro decât să-l lege de pat.

„Tatăl meu mă învață cel mai bine și tatăl meu îmi dă sfaturi. (…) Dacă v-aș spune, oameni buni, prin ce am trecut eu din cauza consumului abuziv de droguri… Nu cred că vreți să știți ce înseamnă să fii legat 24 de ore de un pat ca Iisus Hristos. Mama mea e numărul 1, iar tatăl meu e cel mai înțelept bărbat. Mama mea e numărul 1 cu vocea, cea mai originală și bună.

Mănânc în fiecare zi la restaurant, iar când mama mă obligă… mănânc și la ea, că și ea gătește foarte bine. De când am trecut acel impas, de aproximativ trei săptămâni, adică „marea internare”, mi-am socotit foarte bine viața și viața mea arată în felul următor: mă trezesc, mă bucur că m-am trezit, mă spăl pe dinți, pe față. Mă bucur de viață, mă bucur de familie, prieteni, nași, fini. (…) 24 de ore din câte are ziua cred că 18 stau în telefon, mai am 6 ore să dorm, crezi că nu e suficient?”, a declarat Fulgy la Xtra Night Show.

Fulgy l-ar fi bătut pe tatăl său, Ioniță de la Clejani

Fulgy a infirmat zvonurile conform cărora Ioniță de la Clejani, tatăl său, ar fi sunat de urgență la Poliție acuzând că ar fi fost agresat fizic de către propriul său copil.

„În seara de 04 iulie 2021, în jurul orei 23.30, un bărbat a sesizat, prin apel 112, că a fost agresat de către un membru al familiei. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 12, care au declanșat verificări. Persoana în cauză a refuzat sa depună plângere.

Cercetările sunt continuate de Secția 12 Poliție, din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie (în modalitatea loviri sau alte violențe)”, se arată în comunicatul Poliției.

Fulgy a negat vehement aceste acuzații, spunând că nu ar fi putut să ridice mâna asupra părintelui său pe care-l consideră Dumnezeul său:

„Eu dacă dau în tata, dau în Dumnezeu, așa că nu există altceva în viața mea decât Dumnezeu. N-ai cum să-i greșesc Lui Dumnezeu. Acum nu se mai ceartă om cu om? Ce ar trebui să fac? Să mă abțin eu și să tac, să le înghit în mine, nu? (…)

Vreau să spun că aurul rămâne aur, diamantul rămâne diamant, iar restul nu ne interesează. Familia de la Clejani e un diamant șlefuit”, i-a spus Fulgy lui Dan Capatos despre Ioniță de la Clejani.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI