Drama neștiută care îl leagă pe Gabriel Cotabiță de soția lui Nelu Vlad de la Azur. Cătălin Măruță a fost uluit

de: Năstase Mirabela
13 10. 2021

Nelu Vlad de la formația Azur și soția sa, Maria, sărbătoresc 47 de ani de la căsătorie și au venit în emisiunea lui Cătălin Măruță unde au povestit despre viața lor împreună.

Drama neștiută care îl leagă pe Gabriel Cotabiță de soția lui Nelu de la Azur

Nelu Vlad și Maria au fost invitații emisiunii La Măruță. Artistul, celebru pentru melodia ”Mona”, a dezvăluit amănunte neștiute petrecute în căsnicia sa, situații cumpănă, aflate chiar la limita dintre viață și moarte. Soția artistului, Maria, a trecut printr-un moment de cumpănă, când a stat în comă timp de o săptămână, în urma unor probleme de sănătate.

Soția lui Nelu Vlad a ținut să menționeze și o coincidență puternică, și anume, aceea că ziua în care a intrat în comă a fost chiar aceea în care a intrat în comă și artistul Gabriel Cotabiță, în urmă cu șase ani. Iată dezvăluirile lui Nelu Vlad și ale Mariei.

”Maria: De vineri până miercuri am stat în comă. A fost greu, dar acum sunt bine, sunt cu copiii, fac mâncare.

Nelu: Când a sunat telefonul cu numărul ei, am crezut că a murit. Am zis ”alo, si am auzit o voce, ”Ioane”! I-am zis: ai înviat?

Maria: Am șase ani jumate de la operatia aceea. Tot pe 8 mai a intrat în comă și Cotabiță, am intrat și eu în ziua aceea în comă, o coincidență. Acum sunt bine, îi mulțumesc lui Dumnezeu. Trăiesc pentru copii și pentru soț, am aparatul cu oxigen mereu lângă mine. Vreau să trăiesc pentru nepoti. Mi-ar părea rău să plec acum”, au fost mărturisirile celor doi.

Întrebată și dacă știe piesa ”Mona”, poate cea mai celebră a formației Azur, aceasta a dat un răspuns absolut neașteptat.

”Eu nu știu melodia Mona, nu mă pune să cânt”, i-a spus Maria lui Cătălin Măruță.

Gabriel Cotabiță, noi probleme de sănătate

În ce privește starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiță, ei bine, amintim că de la 6 ani de când a suferit un stop cardio-respirator, fiind găsit în stare de inconştienţă de un angajat al Hotelului Hilton, acesta a întâmpinat noi probleme de sănătate. Potrivit Impact.ro, artistul ar fi ajuns la spital cu simptome de accident vascular cerebral tranzitoriu.

„Gabriel Cotabiță a ajuns la spital cu simptome de AVC, accident vascular cerebral tranzitoriu, cu recuperare totală. Se simte bine, soția și fetele lui s-au speriat foarte tare. Sunt șanse ca mâine (n.red. azi) să fie externat, dacă lucrurile merg bine”, au spus ieri în exclusivitate pentru Impact.ro surse din spitalul Colentina.