Fostul soț al unei vedete extrem de cunoscute și apreciate de-a lungul timpului ascunde o dramă incredibilă. Fostul său soț a decis să-și ia viața la doar 39 de ani. Despre cine este vorba și ce se află în spatele gestului extrem?
Este mereu veselă și are cu ea sfaturi importante de dat oamenilor care o privesc, dar în spatele privirii sale blânde ascunde o dramă de neimaginat. Oana Cuzino a suferit enorm. Aceasta a avut de înfruntat ceva la care nimeni nu se așteaptă vreodată. Vedeta s-a căsătorit cu Mircea Stănescu după ce s-au cunoscut la finele anilor ’90.
Bărbatul era un ziarist cunoscut care lucrase la „Dimineața”, „Ziua”, iar ulterior a făcut pasul spre politică fiind consilier pentru doi prim-miniștri – Radu Vasile și Mugur Isărescu. Mariajul lor s-a destrămat rapid, iar el a decis să se ocupe mai mult de carieră. Oana s-a măritat mai apoi cu omul de afaceri israelian Yoav Shtern, cu care are o fetiță pe nume Naomi, iar Stănescu a continuat să-și croiască un drum în lumea politică.
Deși despărțiți, acesta a decis să-i mai păstreze numele o perioadă, timp în care a scris câteva volume de politică pe care s-a semnat Mircea Cuzino Stănescu. Din nefericire, pe data de 27 decembrie a lui 2008, fostul ziarist a dat cu mașina peste un bărbat pe trecerea de pietoni din București.
Accidentul a soldat cu decesul necunoscutului. Pe data de 12 ianuarie Mircea urma să fie audiat, iar în seara de 5 ianuarie, la 9 zile de la accident, a fost găsit împușcat în cap în apartamentul său din cartierul Panduri. Oamenii legii au stabilit că a fost vorba despre o sinucidere.