Dragoş Pătraru, „înlocuit” la Starea Nației. Ce schimbări aduce noul sezon al emisiunii de la Prima TV

Dragoş Pătraru, „înlocuit” la Starea Nației. Ce schimbări aduce noul sezon al emisiunii de la Prima TV
Cu cine a fost inlocuit Dragos Patraru la Starea Natiei

Veste importantă pentru fanii emisiunii Starea Nației. Show-ul de la Prima TV revine pe sticlă prin câteva ediții „de vacanţă”, iar surpriza cea mai mare o reprezintă lipsa lui Dragoș Pătraru. Cine îl va „înlocui” pe celebrul prezentator TV.

Cu cine a fost „înlocuit” Dragoş Pătraru la Starea Nației

Starea Nației le-a pregătit o surpriză fanilor uneia dintre cele mai urmărite emisiuni de la Prima TV. Urmăritorii show-ului nu-l vor mai vedea pe Dragoș Pătraru în rol de gazdă pe durata întregii luni august. Explicația este simplă.

Jurnalistul va fi înlocuit de către Ştefania Cîrcu, cunoscută publicului român pentru apariţiile sale la Starea Naţiei, acolo unde are rolul de a juca diferite personaje spumoase în scenetele lui Dragoș Pătraru.

Conform unui comunicat oficial publicat de către cei de la Prima TV, actrița va fi noua moderatoare TV de la Starea Nației în luna august. Noul sezon, care va avea ediții speciale de vacanță, începe luni, 2 august, și va fi difuzat de luni până joi, de la ora 22.30, numai la Prima TV.

Cine este Ștefania Cîrcu, actrița care-i ține locul, temporar, lui Dragoș Pătraru la Starea Nației

Ștefania Cîrcu este o actriță în vîrstă de 24 de ani, care a cucerit inimile românilor prin personajele spumoase pe care le joacă în scenetele puse la cale de către celebrul jurnalist, în cadrul emisiunii Starea Nației.

Deși îl va înlocui doar temporar pe Dragoș Pătraru, vedeta de la PrimaTV a declarat că are mare încredere în profesionalismul de care a dat dovadă Ștefania Cîrcu și de faptul că va fi o gazdă foarte bună pentru emisiunea Starea Nației:

„Am mare încredere că publicul o va îndrăgi pe Ştefania din primul minut al emisiunii. Are ce-i trebuie pentru a reuşi. Avem de-a face cu prea mult testosteron în presa românească. Iar cotele misoginismului sunt îngrijorătoare, cum se întâmplă şi-n politică, unde câte o femeie e promovată ici-colo, doar ca să dea bine”.

Sigur, nu inventăm noi apa caldă. Am văzut modelul ăsta făcut cu mare succes la americani. Jon Stewart, la «The Daily Show», îi lăsa la pupitru în vacanţe pe oamenii din echipa lui. I-am văzut crescând aşa pe John Oliver, pe Samantha Bee, pe Steven Colbert, pe Trevor Noah, care a şi rămas până la urmă să facă emisiunea.

Am vrut să facem asta în fiecare an, dar până acum nu am găsit partenerii care să-şi asume alături de noi investiţia în oameni tineri. Şi pentru asta le mulţumesc celor de la Prima TV, care au înţeles că lucrurile bune necesită nu doar bani, ci şi răbdare şi multă muncă”, a declarat Dragoș Pătraru, conform celor de la stiripesurse.ro.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI